Foto: Ovidiu Hațegan (sursa: scoaladearbitri.ro)
Arădeanul Ovidiu Hațegan este cel mai bine cotat arbitru român al momentului. S-a născut la 14 iulie 1980, la Arad. Este medic, absolvind Universitatea de Medicină și Farmacie Victor Babeș din Timișoara. E un băiat deștept, așadar. A debutat în arbitraj în 1996, la doar 16 ani, orientându-se spre specializarea de arbitru de centru. În Liga I a ajuns în 2006, iar din 2008 este arbitru FIFA.
El va arbitra chiar în această seară un meci important, derby-ul iberic Benfica – Atletico Madrid, în ultima rundă a grupelor Ligii Campionilor.
Promovat în vara acestui an în Elite Group (cea mai importantă grupă valorică a arbitrajului european), Hațegan va fi, mai mult ca sigur, delegat la Euro 2016, lucru pe care ni l-a confirmat fostul mare arbitru Ioan Igna (tot arădean!), în emisiunea care poate fi văzută aici.
Ultima dată când România a avut un arbitru central la un turneu final mondial sau european a fost tocmai în 1988, la Euro. Tot Igna. Acum 27 de ani. Doamne, ce mai trece timpul…





