Foto: Ilustrată din Petroșani (sursa: Wikipedia)
Pe vremuri, şi nu e chiar mult de-atunci, sunt vreo trei decenii, Valea Jiului mustea de fotbal. Lupeni, Uricani, Petrila, Paroşeni, Aninoasa, Vulcan, plus, bineînţeles, ”regina” Văii, Jiul Petroşani. Oamenii aceia săraci (şi cinstiţi, vorba lui nea Nelu Iliescu), aduşi din toată ţara pentru a scoate cărbune, îşi omorau timpul, duminica (aşa era pe-atunci, că sâmbăta erau în ”şut”), la fotbal. Mai uitau preţ de două ore de viaţa mizeră şi de munca grea, de ocnaşi plătiţi regeşte.
A venit Revoluţia (cu aceluaşi nea Nelu în rolul principal) şi, încet-încet, Valea Jiului a devenit o ruină. Minele s-au închis, blocurile s-au distrus, oamenii au plecat. Bani de fotbal n-au mai fost, tribunele stadioanelor s-au prăbuşit. Privelişte înfiorătoare, deşi la un singur pas se ridică semeţ munţii înzăpeziţi ai momârlanilor (daci rămaşi liberi, spun unii istorici). Peisaj de vis, realitate de coșmar.
A mai încercat ceva, şi i-a reuşit parţial, Miron Cozma. Capul în gură aplicat lui Dănuţ Lupu face parte din istoria fotbalului românesc. Dar Cozma a vrut şi capul Ţapului. A obţinut nişte victorii frumoase, în bătăliile de la Costeşti și Stoeneşti, apoi s-a dedulcit cu Pacea de la Cozia. End of story.
Acum, Valea a secat de tot. De cărbune şi de fotbal. Jiul (clubul de fotbal, nu râul) este la limita existenței. Niciun club din zonă nu mai e în sistemul divizionar național.
Ascensiunea şi decăderea fotbalului din Valea Jiului este un barometru ideal pentru a descrie istoria socială a acestor locuri.
