Al doilea egal consecutiv pentru Ripensia, sâmbătă, cu Gloria Lunca Teuz Cermei. Din nou, ”Ripi” n-a putut învinge, acasă, o echipă din județul Arad, după 0-3 în prima etapă cu Național Sebiș. Timișorenii rămân neînvinși de șapte meciuri * Terenul a fost extrem de greu, gazonul Arenei Ciarda Roșie arătând la final, pe alocuri, precum un câmp de cartofi. În aceste condiții, jocul gazdelor a fost mult influențat, mai ales că roș-galbenii nici nu prea știu să joace ”la bătaie” * Ambele goluri au fost înscrise cu lovituri de cap, în urma unor cornere.
Pe lângă indisponibilitatea de lungă durată a lui A. Popescu, acum au lipsit și căpitanul Ad. Popa și golgeterul Mediop, ambii accidentați * Golda (foto), junior (în acceptul federației), a marcat primul său gol pentru Ripensia într-un meci oficial. El înscrisese de mai multe ori în amicalele verii. Sâmbătă a jucat pe postul său de bază, vârf de atac, apoi a trecut mijlocaș dreapta și, în final, fundaș dreapta. Lângă el, în atac, a fost Ungureanu, mijlocaș stânga de meserie, iar în ultimele minute a fost introdus stoperul Ștreangă, ca atacant central, mizându-se pe fizicul său. De remarcat jocul foarte bun al unui alt junior, Semeniuc. El are 17 ani neîmpliniți!! Mânecan a fost în premieră pe foaia de joc pentru Ripensia în meci oficial, el revenind după o accidentare.
Cermeiul a avut și ea un Adrian Popa, rezervă. Golul oaspeților a fost marcat de Al. Nistor, fost la Viitorul Sânandrei, în D3 (cu Aslău antrenor), și la Fortuna Covaci, în D2, în 2009. Arădenii au avut doi jucători de culoare, pe Calvin și Diarra. Primul, Ali Calvin Tolmbaye pe numele complet, e fundaș central, are 30 de ani, e născut în România și a fost, în sens fotbalistic, român, apoi a fost naturalizat pentru Republica Centrafricană. Pentru naționala africană are cinci selecții, între 2013-2015, în preliminariile CM și în preliminariile Cupei Africii pe Națiuni. A mai jucat, printre altele, la UTA, Bekescsaba și CS Mioveni. Un jucător cu CV, Norbert Varga, nu s-a mai prezentat la echipă cu câteva zile înaintea meciului cu ”Ripi” * Gloria Lunca Teuz Cermei este o dovadă că în județul Arad totul se învârte în jurul UTA-ei. Culorile sunt alb-roșu, echipamentul și sigla sunt în stilul UTA.
Cele două echipe s-au întâlnit în vară într-un amical, tot cu ”Ripi” gazdă (meci disputat la Urseni), Cermeiul câștigând cu 3-2
La meci au fost prezenți Petrișor Morar, membru fondator al primului partid politic postdecembrist, Frontul Democrat Roman (FDR), fost deputat și secretar de stat, Cermei fiind localitatea sa natală, și Radu Țoancă, directorul Sport Club Municipal (SCM) Timișoara, clubul polisportiv finanțat de primărie.





