Foto. Secvență din meci, cu Ripensia în roșu-galben-albastru (sursa: bihon.ro)
Sâmbătă, în capitala Țării Crișurilor, antrenorul Remus Steop a trimis la start o formulă cu o singură schimbare de primul ”11” din etapa precedentă (16-0 cu Suceava, la debut). Bobină în locul lui Stoi, în centrul liniei de mijloc. Și Bobină a marcat din nou cum o făcuse și contra bucovinenilor. Celălalt marcator de la Oradea, Dumiter, înscrisese de trei ori contra Forestei. Niciun gol, acum, pentru Mediop, care a punctat de șapte ori în prima rundă.
La ”Ripi” au debutat într-un meci oficial două dintre achizițiile verii, L. Tudor și Horcea.
La gazde au evoluat, printre alții, Poiană, portar adus în vară de la FCSB, și Herghelegiu, venit tot în intersezon, de la FC Botoșani, după ce a mai jucat la CS Universitatea Craiova și în naționala de tineret a României.
Luceafărul, antrenată de fostele glorii dinamoviste Cornel Țălnar și Florentin Petre, este una dintre candidatele la promovare în acest sezon.
Meciul a avut loc pe stadionul ce poartă numele lui Iuliu Bodola, legendar jucător român interbelic și mare adversar, pe când era la CAO sau Venus, al Ripensiei.





