Istoria Universității Craiova, meci cu meci!

În 2012 apărea pe piață (pe care piață?, am spune, deoarece difuzarea, de carte sau presă, este dezastruoasă) o carte-reper. ”Cronica unei echipe de legendă – Ştiinţa Craiova” , în două volume, la Editura Alma Mater din Sibiu. Autor, Iulian M. Meianu.

Scriem de ea abia acum, dar nu e târziu. Cartea este absolut fenomenală. Este, poate, o întreprindere unică. În fotbalul românesc cu siguranță, în lume încă nu știm. Pentru că această carte publică toate formațiile utilizate de Universitatea Craiova (clubul dispărut în această primăvară) de-a lungul timpului. În toate meciurile! Cu tot felul de comentarii și cronici de meci! Meci cu meci, din 1964, anul primei promovări în A, până în 2011, anul dezafilierii. Neuitând să treacă în revistă perioada 1948-1964.

Deliu, Oțeleanu, Eftimie, Marin Marcel, Cosmoc, Papuc, Coidum, Sfârlogea, Oblemenco, Cernăianu, Deselnicu, Pilcă, Strâmbeanu, Țarălungă, Marcu, Balaci, Boc, Sameș, Ștefănescu, Purcaru, Berneanu, Lung sr., Teașcă, Negrilă, Tilihoi, Oană, Bumbescu, Valentin Stănescu, Ungureanu, Boldici, Oțet, Țicleanu, Corneliu Stroie, Dumitru, Donose, Beldeanu, Geolgău, Irimescu, Purima, Cârțu, Domozină, Cămătaru, Crișan, Ciupitu, Bâcu, Săndoi, Mircea Rădulescu, Gică Popescu, Mănăilă, Nicolae Zanfir, Olaru, Pigulea, Neagoe, Ștefan Stoica, Stângă, Craioveanu, Gabi Popescu, Mogoșanu, Călin, Papură, Claudiu Niculescu, Șoavă, Stoican, Pleșan, Florin Costea și Lung jr., sunt toţi acolo. Cea mai mare echipă a Provinciei în Europa.

Cele două volume însumează peste 500 de pagini, cu un scris atât de mărunt încât, la o dimensiune normală a literelor, ar fi trecut, poate, de 1.000 de pagini! Rodul unui volum de muncă imens, cu luni de zile petrecute în secțiile de periodice ale bibliotecilor. Este o carte pe care orice microbist, mai cu seamă orice fan al ”Științei” și orice ziarist, trebuie să o aibă în bibliotecă.

Iulian Meianu nu este ziarist. Nu este nici scriitor. Este un simplu (cât de simplu, dacă a putut să se înhame la o asemenea muncă?) fan al ”Științei”. Este, de fapt, membru fondator al fan-clubului ”Blue Angels” (al ”Științei”, normal). Este de loc din Vâlcea, dar activează ca agent de poliție în Sibiu. Iulian Meianu a făcut ce ar fi trebuit să facem noi, jurnaliștii sportivi. Iar, editând această monumentală carte, o adevărată ”Biblie” a Universității Craiova, Sibiul a făcut ce ar fi trebuit să facă orașul Olguței Vasilescu.

Carte Meianu 2 vol.

Cei care doresc să achiziționeze cartea se pot adresa pe Facebook, la ”Meianu Iulian”.

Octavian Stăncioiu

Articol scris de