Sursa foto: acspoli.ro
Am asistat, ieri, la meciul ACS Poli Timișoara – CS Universitatea Craiova, decisiv pentru calificarea din grupa D, găzduită la Timișoara, a turneelor zonale în Campionatul Național de juniori B. Pe terenul cu iarbă din incinta bazei Dan Păltinișanu, gazdele au aliniat o echipă cu mai mulți jucători născuți 1999, cu un an mai mici decât permite regulamentul, dar cu mulți internaționali U17 sau U16. Printre ei, Mario Contra, portar (rudă cu Cosmin Contra), Radu Motreanu, Harald Fridrich și Cristian Podină, fundași, Denis Haruț, mijlocaș, Sebastian Velcotă și Andrei Mezin, atacanți. Au lipsit Raul Cochințu, rezervă, și, mai ales, Vlad Dragomir, cel care, la 16 ani abia împliniți, a intrat în vederile lui Arsenal! Mai mult, în această primăvară, a și fost în probe la londonezi, fără acordul clubului, el făcând deja parte din lotul echipei de seniori a lui ACS Poli, tocmai revenită matematic în elită. Astfel, a fost, momentan, trecut pe ”linie moartă” de club, până la rezolvarea situației…
Poate, cu Dragomir în teren, treaba ar fi stat altfel. Poli (ACS, precizare necesară, pentru că mai e și ASU, susținută de fantastica Druckeria, și poate or mai și altele…) avea nevoie, pentru calificarea în semifinale, de victorie. Craiovei îi ajungea egalul. Și a ieșit un meci bun, echilibrat, dar fără ocazii mari de poartă. Chiar dacă oltenii au rămas, rapid după reluare, în 10 oameni, având un eliminat, ”negrii” timișoreni, abuzând de mingi lungi, n-au reușit să amenințe în mod serios poarta lui Andrei Vlad, internațional U16.
Fără înfrângere, gazdele au terminat doar pe 2 grupa din care au mai făcut parte ”U” Cluj și Ceahlăul, ratând calificarea. Antrenorul lor, Robert Frusa, a cucerit două titluri naționale la juniori, A și B, cu aceeași generație, n. 1992, a defunctei FC Timișoara.
Impresionant staff-ul Craiovei la Timișoara, cu Nicolae ”Țâcă” Zamfir (cel care l-a descoperit pe Gică Popescu, aducându-l de la Calafat) director tehnic, Tiberiu Lung (fost internațional A, fiul cel mare al lui Silviu Lung) – antrenor de portari, plus Nelu Petrișor (fost jucător la Electroputere în anii ’80) – antrenor principal.