Echipa din oraşul Cetăţii de Scaun

La finalul sezonului 2016/16, Rapid CFR Suceava retrograda din Liga a II-a, cu cel mai bun bilanț dintre retrogradate. A rămas pe loc vacant, grație nebuniei care a cuprins fotbalul românesc în ultimii ani.

Și, în vara anului trecut, sucevenii au schimbat foaia. S-a pus în aplicare un proiect menit să readucă orașul Cetății de Scaun în elita fotbalului românesc. S-a schimbat tot. Denumire, stemă, culori, conducere, antrenori, lot.

S-a adoptat numele de Foresta, sub care Suceava s-a afirmat ultima dată în fotbalul românesc (poate vă amintiți acel celebru 5-4 cu Dinamo, din Ștefan cel Mare, după 0-4, acum 16 ani, când încă nu era treaba cu pariurile). Această denumire, de fapt, a consacrat-o Foresta Fălticeni (finalistă a Cupei României în 1967, pe când era divizionară C, 0-6 cu Steaua), mutată la Suceava la finalul anilor ’90 și apoi desființată. Pe siglă sunt prezente stema Moldovei și coroana lui Ștefan cel Mare. Culorile, galben-verde, cele pe care le-a avut și fosta Foresta.

Clubul nu trebuie confundat cu CSM Suceava (promovată în Divizia A în 1987), numită apoi Bucovina sau, în anii din urmă, Cetatea. Rapid CFR provine din CFR Ițcani, înființată încă din 1946 și promovată în premieră în liga secundă acum abia patru ani. Ițcani a fost o comună de sine stătătoare, până acum câteva decenii, când a devenit cartier al Sucevei.

Președinte a fost instalat celebrul fost internațional Dorin Goian, tocmai retras din activitatea de jucător (de la Asteras Tripolis, din prima ligă elenă) și revenit în orașul natal. Antrenor, Adrian Iencsi, un alt ex-stoper ”tricolor”, de loc din județul vecin Neamț. Jucători noi, vreo 16, din vechiul lot rămânând doar patru, printre care veteranii fundași laterali Daniel Bălan și Semeghin, localnici foști la Steaua, respectiv Dinamo.

Sprijinul primăriei locale a devenit mult mai mare, au început să apară sponsorii.

După meciul Forestei cu UTA Bătrâna Doamnă, în care, mai bine așezați, mai experimentați, arădenii s-au impus cu 2-0, cu 4.000 de oameni pe stadionul Areni, Iencsi și-a dat demisia. Pierduse și în prima etapă, 1-4 cu Unirea Tărlungeni (Ștefănești – Ilfov), și nimeni, în fotbalul românesc, n-are răbdare. A fost adus Cristian Popovici, cel care a promovat Botoșaniul în Liga I acum patru ani. Și Suceava a început o incredibilă serie de meciuri fără înfrângere! În Cupa României, în fosta capitală a Moldovei medievale a venit Steaua. Meci în nocturnă (o premieră pentru oraș), stadion plin până la refuz.

Apoi, ceva s-a rupt. A urmat o incredibilă serie de meciuri fără victorie! Primăria nu și-a mai onorat ultima tranșă promisă pentru 2016. Rând pe rând, Goian, Popovici și cei mai buni jucători au plecat. S-a intrat într-o vrie din care Suceava a ieşit, după un umilitor 0-16 cu Ripensia, în startul acestui sezon, graţie implicării unor oameni de afaceri din R. Moldova şi Franţa.

S-au adus enorm de mulţi jucători străini, iar rezultatele au înceout să apară.

Octavian Stăncioiu

Articol scris de