”Dintre antrenorii cu care am lucrat, Antonio Conte m-a impresionat cel mai mult”. Interviu cu Paul Codrea

Foto: În tricoul naționalei (st.), în luptă cu Robben, în meciul Olanda – România la Euro 2008 (autor: Cosmin Dan)

În toamna anului 2015, Paul Codrea, cel care de ieri este, oficial, antrenorul Ripensiei, a acordat un amplu interviu revistei ”Ripensia Sport Magazin”. Până la urmă, acel număr al revistei, precum niciunul de atunci încolo, nu a mai apărut, din motive legate, în primul rând, de difuzare. Vă oferim acum, în premieră, acest interviu… Autor, Radu Faur, fost jurnalist la “Renaşterea bănăţeană”, ”ProSport”, ProTV și Sport.ro, acum stabilit la Praga, ca angajat al celebrei firme Amazon.

A fost ani buni un om de bază în echipa națională a României, al cărei tricou l-a purtat de 44 de ori. A jucat peste 10 ani în Italia, chiar în perioada în care fotbalul din Peninsulă nu era în umbra celui spaniol, german sau englez. Și-a pus mai devreme decât era cazul ghetele în cui, pentru a deveni antrenor la echipa suporterilor alb-violeți, ASU Politehnica. Și chiar dacă a ratat promovarea în liga a treia, se poate mândri cu faptul că în primii doi ani de antrenorat nu a pierdut niciun meci de campionat. El e Paul Codrea, timișoreanul care a plecat de acasă singur la 15 ani ca să ajungă fotbalist. După aproape două decenii, timișoreanul vrea să dea ceva înapoi fotbalului și să investească în copii și juniori.

Paul Codrea

N. 4 aprilie 1981 (Timișoara)

Cariera de jucător
-1996 LPS Banatul Timișoara (copii, juniori)
1996-1997 Dinamo București
1998-1999 Politehnica Timișoara
1999-2000 FC Argeș
2000-2002 Genoa
2002-2003 Palermo
2004 Perugia
2004-2005 Torino
2005-2006 Palermo
2006-2010 Siena
2011 Bari
2011-2012 Siena
2012 Rapid București
2017 CS Ghiroda II (D6)
44 selecții (1 gol) în naționala României (2000-2010). A participat la turneul final CE 2008

Cariera de antrenor
2013-2014 ASU Politehnica Timișoara (D5, D4)
2015-16 CS Ghiroda (D4)
2017 CS Ghiroda (D3)
din 2017 Ripensia (D2)

Cariera de conducător
2016-17 CS Ghiroda (D4) (director sportiv)

- Paul, cariera ta de fotbalist profesionist a început la Dinamo. Cât de greu a fost să pleci la 15 ani în București?

– A fost foarte greu, dar era o șansă prea mare pentru mine și era păcat să o ratez. Acum, Dinamo e un pic în declin, atunci era o echipă mare, o echipă de prestigiu și cu jucători și antrenori valoroși, îți dai seama că pentru mine a fost o oportunitate. Pentru un bănățean, viața în București e grea, e foarte greu să te adaptezi la ritmul de acolo, la felul de a fi al oamenilor, lumea e mai agresivă, mai pe interes. Trebuie să fii un pic mai puternic ca și caracter, iar eu eram atunci un copil, pe deasupra eram și singur. Singurele ajutoare au fost Florin Bătrânu și Cosmin Contra.

1998-1999-poliFoto: Primul din dreapta, jos, la Politehnica Timișoara, în 1998 (sursa: druckeria.ro)

- Ai jucat puțin acolo, dar ai apucat să debutezi în Divizia A la nici 16 ani.

– Cu Ceahlăul am debutat. Am avut ghinionul să debutez la un meci cu porțile închise, am debutat fără glorie, ca să zic așa. Dar lucrul pe care îl rețin e că l-am înlocuit pe Cătălin Hâldan, Dumnezeu să îl ierte și asta o să îmi rămână în memorie. Am câștigat cu 2-0, am intrat în ultimele 10-15 minute, știu că am dat și un gol turcesc, am și ziarul acasă… Cam atât despre meciul ăsta de debut.

- Pentru Poli Timișoara ai apucat să joci doar în liga secundă.

– Așa era atunci. Poli, din păcate, era în liga a doua și nu erau perspectivele din era Iancu, să zic așa. De la Dinamo am mers la Pitești, unde era o echipă solidă, susținută de uzina Dacia, de domnul Stroe, erau fani foarte mulți, echipă foarte bună, an de an era în cupele europene și mie mi-a prins foarte bine acea perioadă.

- Ai fost totuși aproape să revii la Timișoara în 2011, când Poli se bătea la titlu, dar Siena te-a împrumutat atunci la Bari.

– Într-adevăr, când au existat niște discuții, am preferat să merg la Bari. Poate că nu am ales bine, la Bari nu mi-a mers foarte bine, Bari a fost apoi implicată într-o grămadă de scandaluri, dar așa am considerat atunci că e mai bine pentru mine.

- Ar fi putut să fie mai insistenți cei de la Timișoara atunci?

– Cu siguranță. A fost doar o discuție de ansamblu cu Daniel Stanciu, nici măcar nu am ajuns la detalii.

- Ai jucat 11 ani în Italia. Cât sau în ce fel te-a schimbat timpul petrecut acolo?

– Îți dai seama că toată formarea ca om mi-am făcut-o în Italia și pot să zic că m-am italienizat un pic. Când am venit acasă, am avut unele probleme cu cuvintele, mai îmi scăpau unele în italiană, de credea lumea că am uitat de unde am plecat. (râde)

kaka_codreaFoto: În dreapta, într-un Siena – Milan 1-5, în luptă cu brazilianul Kaka (sursa: mcalcio.com)

- Mă gândesc că ai fost comparat, în glumă, cu Răducioiu.

– Da, ceva de genul. Dar e normal ca după o perioadă așa lungă să mai ai și gafe de genul. Dar acum m-am reașezat și readaptat la ritmul românesc.

- Care e primul lucru care îți vine în minte când te gândești la anii în care ai jucat fotbal acolo?

– Dacă mă gândesc repede, victoria Sienei împotriva lui Juventus cu 1-0, în care Siena a scăpat de la retrogradare. La ei jucau Trezeguet, Del Piero, Buffon și așa mai departe. Siena nu câștigase în toată istoria împotriva lui Juve, atunci i-am învins și ne-am salvat de la retrogradare. Pentru noi a fost ca și câștigarea unui titlu.

- Ai acasă peste 200 de tricouri ale adversarilor. Este vreunul pe care ți l-ai fi dorit și nu ai putut să îl obții?

– Da, din păcate l-am avut în mână și l-am scăpat. Eu sunt fan Milan de când juca acolo Cosmin Contra și îmi doream foarte mult să am tricoul lui Paolo Maldini. Am vorbit cu el în timpul meciului, căzusem de acord, la sfârșitul meciului am avut tricoul în mână, dar la un moment dat am văzut că se răzgândește și îmi face semn că nu mai poate să mi-l dea. L-am întrebat de ce și mi-a spus că ei câștigaseră atunci Campionatul Mondial al Cluburilor și nu mai aveau alte tricouri cu stema aceea specială, era un tricou de colecție. Și-a cerut scuze, am rămas cu un gust amar, dar după aceea le-am luat pe ale lui Ronaldinho, Seedorf, Ronaldo, Kaka, Pirlo, Gattuso…  am toată colecția cu Milan.

CODREAFotografie din 2002, realizată la Giarmata de revista ”Regele Fotbal”

- Te-ai lăsat de fotbal la nici 32 de ani. Nu regreți acum,  la rece?

– La rece, poate că regret puțin, dar în momentul acela așa am considerat. Cu siguranță aș mai fi putut să joc, pentru că nu am avut accidentări grave care să mă facă să abandonez.

”Generației mele i-au lipsit calificările”

- Despărțirea de ASU Politehnica a surprins multă lume.

– Pentru mine a fost o experiență pozitivă. Am făcut și lucruri foarte bune, în doi ani de zile nu am pierdut niciun meci. Am făcut-o cu inima deschisă, am făcut-o pentru suporteri. La un anumit punct au intervenit anumite probleme între mine și anumite persoane din cadrul clubului și văzând că nu mai dispun de încrederea necesară, am decis să fac un pas în spate.

- Care e modelul tău de antrenor?

– Mie îmi place să îi amintesc pe cei cu care am lucrat, pentru că așa, să spun Mourinho sau Guardiola e foarte simplu, dar nu am lucrat cu ei, nu i-am văzut lucrând pe viu niciodată, așa că nu știu. Clar, ei sunt modelele de urmat, dar ei dispun de cei mai buni jucători, cele mai bune condiții. Dintre cei cu care am lucrat, Antonio Conte m-a impresionat cel mai mult și mi-ar plăcea să reușesc să îl urmez.

- Care e cea mai frumoasă amintire legată de echipa națională?

– Cred că e victoria cu Olanda, când am reușit calificarea la Europene. Chiar dacă nu am marcat, din lovitura mea de cap a ieșit golul pe care Goian l-a marcat. Țin minte bucuria și sărbătoarea din seara aia la hotel, curgea șampania, muzica… Eram la mare, la Constanța, cheful a fost pe măsură.

- A urmat chiar la turneul acela final în care ne-am calificat, un alt meci cu Olanda, care cu siguranță nu e  o amintire frumoasă. Ce s-a întâmplat atunci? Parcă nu am vrut să îi batem.

– Nu am putut, nu că nu am vrut. Toată lumea face remarca asta, că Olanda s-ar fi dat la o parte. Nu a fost așa.

- Nu s-au dat la o parte, dar nici nu ne-au atacat cum o fac de obicei.

– Nu, dar totuși, rezervele Olandei erau atunci Robben, Huntelaar sau van Persie. Noi în lotul României nu aveam așa jucători valoroși ca rezervele Olandei. Ei au jucat relaxat și ce a ieșit a ieșit. Nu am putut noi mai mult în meciul ăla.

- Dar antrenorul ce v-a spus?

– Să câștigăm. E greu, pentru că Olanda, indiferent de miza jocului, ei au aceeași strategie, au o posesie foarte bună, au jucători de viteză, jucători buni și e greu să îi contracarezi, dacă nu ești într-o formă de zile mari. Noi am fost puțin obosiți, un pic neputincioși, să zic așa.

”La Euro 2008, la meciul cu Italia am ratat un penalty, pe care dacă îl transformam eram calificați în sferturi și alta era istoria echipei noastre” - Paul Codrea

- Ce i-a lipsit generației tale de echipă națională, să zicem din 2001 încoace, ca să reușească mai mult?

– Ne-au lipsit calificările. Dar și la turneul final, la meciul cu Italia am ratat un penalty, pe care dacă îl transformam eram calificați în sferturi și alta era istoria echipei noastre. Cred că a fost mult ghinion, pentru că și ghinionul sau norocul fac parte din cariera unui fotbalist, a unei echipe, a unui antrenor. Mă gândesc la barajul cu Slovenia, cu Hagi antrenor, în care s-a ratat calificarea. Atât ghinion cât a fost la meciul tur, din deplasare, când am ratat o sumedenie de ocazii… Meciul cu Danemarca, acel minut 94… Deci au fost multe ghinioane. Dar ghinionul sau norocul ți-l faci și cu mâna ta.

- Ghinioanele acestea sunt în antiteză cu norocul de care am avut parte altădată. De exemplu, în 1993, la Cardiff.

– Da. Toate se compensează și atunci… Noi am fost ăia cu ghinionul.

- Ți-ai deschis o școală de fotbal…

– Vreau să mă ocup de copii. E bine să investești acum în copii și juniori, având în vedere ce se întâmplă în România, cu atâtea insolvențe și atâția patroni arestați. Cred că până la urmă cea mai bună afacere pot fi copiii.

Radu Faur