Foto: Steaua cu trofeul CCE 1986, imediat după terminarea finalei (sursa: 1.bp.blogspot.com)
În urmă cu exact 32 de ani, la 7 mai 1986, Steaua realiza cea mai mare performanţă din istoria fotbalului românesc. Cucerea Cupa Campionilor Europeni. Liga Campionilor, cum se numeşte ea astăzi.
În jurul acestei uriaşe performanţe s-au ţesut legende şi, în spiritul deconstrucţiei postdecembriste a neamului românesc, s-au ridicat contestatari.
S-a spus că, pe atunci, competiţia era mult mai simplu de câştigat decât e Liga acum. Corect, erau mai puţine meciuri (doar nouă până la trofeu), dar aşa era regula pentru toţi. Pe atunci participau doar campioanele naţionale şi se juca doar eliminatoriu (era, şi asta e o opinie personală, mult mai frumos…). Iar să te califici dintr-un tur eliminatoriu e mult mai greu decât din grupe.
S-a mai spus că, atunci, n-au fost englezii. Tocmai erau suspendaţi din cupele europene, după măcelul de la Heysel. Ultima ediţie nu fusese însă câştigată, atenţie, de englezi! Ca, de altfel, nici cea din 1983, când englezii nici nu ajunseseră în finală.
Şi s-a mai spus că Steaua a avut noroc pe tot parcursul competiţiei, la tragerea la sorţi. Observaţie corectă, dar doar în sferturi, când a dat peste finlandezii de la Kuusysi. Care însă eliminaseră pe Sarajevo, campioana Iugoslaviei, şi pe Zenit Leningrad (actuala St. Petersburg), campioana URSS! Şi, vă rog eu frumos, nu comparaţi fotbalul est-european de club de-atunci cu cel de-acum. Diferenţa e copleşitoare, în favoarea anilor ’80! Iar observaţia asta e valabilă şi pentru Honved, echipa budapestană întâlnită de stelişti în optimi. Aceea a fost ultima mare echipă de club pe care a avut-o Ungaria. În primul tur, 16-imi, roş-albaştrii au eliminat pe Vejle, campioana Danemarcei, ţară aflată într-un fantastic boom fotbalistic (e drept, marea majoritate a componenţilor naţionalei daneze erau „stranieri”). Aşadar, până în semifinale, adversarii n-au avut nume grozave, dar au fost adversari conform fazei respective a competiţiei! În penultimul act, Steaua a dat peste Anderlecht, o super-echipă (ştiu ce spun, nu o comparaţi cu fantoma de azi). Şi-a spulberat-o. Iar în finală, contra Barcelonei lui Schuster, Archibald, Victor şi Alexanko (antrenor, englezul Venables), meci disputat în Spania, la Sevilla! Şi Barcelona nu cucerise încă niciodată trofeul suprem intercluburi!
Şi poate s-or mai fi spus multe altele. Rămâne însă o performanţă legendară, cu Duckadam uluitor, cu Jenei pregătind finala la perfecţie, cu Valentin Ceauşescu sprijinind clubul din umbră şi cu un lot format numai din jucători români, lot construit cu migală, în timp, în care doar Bölöni a fost adus pe când era deja consacrat!
Echipele aliniate la start (sursa: Wikipedia):
Aici puteţi vedea înregistrarea integrală a meciului:
