33 de ani de când Craiova a devenit Maxima

Foto: Universitatea Craiova înaintea returului cu Kaisersalutern din Cupa UEFA 1983. De la stânga la dreapta, rândul de sus: S. Lung, Cămătaru, Tilihoi, Ştefănescu, Ţicleanu, Geolgău; rândul de jos: Donose, Ungureanu, Negrilă, Crişan, Balaci (sursa: ”Fotbal ’83”)

În 16 martie s-au împlinit exact 33 de ani de la prima calificare a unei echipe românești în semifinalele unei cupe europene. Aceasta n-a fost nici Steaua, nici Dinamo. Ci Universitatea Craiova. A fost atunci, în 1983, în Cupa UEFA, 1-0 contra vest-germanilor (Zidul Berlinului nu căzuse încă) de la Kaiserslautern, pe un Central (stadionul mare al Craiovei, numit ulterior Ion Oblemenco, aflat acum în curs de reconstrucție) arhiplin. Gol al fundașului dreapta Negrilă, cu opt minute înainte de final, și calificare după 2-3 în tur. Nemții îi aveau pe Briegel, Brehme și suedezul Torbjörn Nilsson.

Iar Craiova devenea Maxima. Prima echipă românească ajunsă în sferturile CCE, în 1982, eliminată de Bayern-ul lui Breitner şi Rummenigge. Prima echipă românească ajunsă în semifinalele unei cupe europene. Fiorentina lui Passarella, Antognoni, Bertoni şi Graziani. Shamrock Rovers. Bordeaux, cu Giresse, Tigana, Tresor, Lacombe şi antrenorul Aime Jacquet, viitor campion mondial în 1998. Kaisersalutern-ul. Şi, în sfârşit, Benfica. Bento, Humberto Coelho, Diamantino, Chalana, Nene, Filipovic, Strömberg. Antrenor, Sven-Göran Eriksson. Da, chiar el, cel care va deveni legendarul suedez. ”M-ai învins, Rodioane!”, recunoştea marele scriitor Eugen Barbu – autorul romanelor ”Unsprezece” şi ”Groapa” – în ”Informaţia Bucureştiului”, după ce Cămătaru fusese pe tot terenul lui Estadio da Luz, Craiova smulgând un eroic 0-0 în turul cu Benfica. 1-1 în retur, pe Central, şi eliminare în semifinale.

Silvică Lung – ”Negoro” Negrilă, Nae Tilihoi, Costică Ştefănescu, Nae Ungureanu – Aurică Ţicleanu, Costică Donose, Ilie Balaci – Zoli Crişan, Rodion Cămătaru, Sorin Cârţu. Rezerve, Gabi Boldici, Grigore Ciupitu, Liţă Dumitru (chiar ”jandarmul” lui Pele de la Guadalajara), Aurică Beldeanu, Mircea Irimescu, Gheorghiţă Geolgău (titular la naţională şi rezervă la Craiova!). Plus cei din ”noul val”, Florin Cioroianu, Adrian Popescu, Dănuţ Bica, Marian Bâcu. Căpitan, Ştefănescu. Antrenor, Tică Oţet. Conducător, Corneliu Stroe. Medic, Sică Frânculescu. Crainic radio, Sebastian Domozină. Mari suporteri, Adrian Păunescu (autorul versurilor piesei ”Cântec pentru Oltenia”), Amza Pellea (vă mai amintiţi sceneta din Revelionul acelui sezon, cu acel ”Mă, fraţilor, şi dac-o fi ş-o fi!…” prefaţând ”dubla” contra lui Kaisersalutern), Ştefan Andrei (ministrul de Externe), Tudor Gheorghe (interpretul imnului clubului, ”Oltenia eterna Terra Nova”), Marin Sorescu.

Aceasta a fost formula Universităţii Craiova 1982/83. Craiova Maxima sau ”Campioana unei mari iubiri”. Probabil cea mai frumoasă echipă românească de club a tuturor timpurilor. O echipă care, dacă ar fi avut parte de susţinerea necesară – aşa cum va avea, peste câţiva ani, Steaua – putea cuceri Cupa Campionilor Europeni. În vara ’83, tânărul Hagi, abia ieşit din juniorat, se înţelesese cu Universitatea Craiova. Dar a intervenit Nicuşor Ceauşescu şi Hagi a fost ”deturnat” la Sportul Studenţesc. Poate că alta ar fi fost şi istoria alb-albastră…

După victoria asupra Kaiserslautern-ului, zeci de timișoreni mărșăluiau, de fericire, prin centrul orașului de pe Bega. Cu o zi înainte de returul cu Benfica, tribuna piteșteană scanda, în timpul unui FC Argeș – Dinamo din Divizia A (lucru văzut la o ediție ”Replay”), ”Știința, nu uita, / Mâine vrem victoria!”). Știința era, evident, Universitatea Craiova.

Astăzi, Universitatea Craiova nu mai există.

Octavian Stăncioiu

Articol scris de