Foto: Secvență dintr-un meci Rapid – Ripensia 0-2 din 1939 (sursa: ”Fotbal vest”)
O istorie de 93 de ani s-a sfârșit. Odată cu falimentul Rapidului, ceva din fotbalul românesc s-a stins. Nimic nu va mai fi vreodată la fel. Cum n-a mai fost nici când a fost îngropată, măcar temporar, Universitatea Craiova. Cum n-a mai fost nici când palmaresul Politehnicii Timișoara a ajuns obiectul disputei dintre oameni de afaceri mărunți sufletește. Cele mai iubite cluburi civile ale României au fost oferite pe rugul postdecembrist al tranziției.
Rămâne în urmă glasul roților de tren (Ioan Chirilă a avut grijă să se ducă la Ceruri înainte de a vedea urgia abătută asupra fotbalului românesc de club). Rămâne farmecul Grantului și galeria Giuleștiului. Fronda sa permanentă împotriva sistemului comunist.
Șuturile ”Minunii blonde” Baratky, fentele lui ”Berilă” Bogdan, paradele lui Valentin Stănescu, faima machidonului Dan Coe, golul de la Guadalajara al lui Sandu Neagu, trăsnăile lui Rică Răducanu.
Finala nedisputată cu Ferencvaros, din Cupa Europei Centrale 1940, un fel de Liga Campionilor (fără englezi) a acelor ani, titlul din 1967, sfertul cu Steaua din Cupa UEFA 2006, nenumăratele Cupe ale României.
Toate acestea vor rămâne amintire.
Dumnezeu să aibă grijă de nenorociții care au distrus fotbalul românesc.
