După strălucita “perioadă Chinezul”, şase titluri naţionale consecutive între 1922-1927, în primele şase ediţii ale campionatului cu adevărat naţional, fotbalul timişorean intrase într-un “con de umbră”, generat în primul rând de plecarea celor mai buni jucători. La echipe din Bucureşti, dar mai ales în străinătate, în special la cluburi din Ungaria.
Destrămarea marii echipe a Chinezului a fost provocată de “exodul” de după 1927, Teleki, Semler, Tesler II, Wetzer I, Tänzer I transferându-se în Ungaria. În afara acestora, şi alţi jucători, de la alte cluburi timişorene, au plecat peste hotare (să-l amintim doar pe Possak, de la CAT) sau la echipe din ţară. Aceste plecări, plus destule altele, au declanşat un conflict între conducerile fotbalistice ale României şi Ungariei, conflict care va determina ruperea relaţiilor sportive dintre cele două ţări, din 1928 până în 1931.
În 1930, Juventus va cuceri titlul avându-i în componenţă pe celebrii ex-“chinezişti” Vogl, Wetzer I şi Raffinsky, precum şi pe Wetzer II, fost şi el la Chinezul.
În 1924, Austria a devenit prima ţară din afara Marii Britanii care introducea profesionismul (în Anglia şi Scoţia, acesta exista încă din secolul trecut). Ea va fi urmată de Cehoslovacia în 1925 şi de Ungaria în 1926. Şi totuşi, prima echipă profesionistă de pe Continent va fi Blue Star (ex-Maccabi) Brno din Cehoslovacia, în 1925. Încă din acel an, în rândurile acesteia găsim şi doi români, pe Weisz II şi pe fostul internaţional Deutsch.
Încă din 1922, mai multe grupări din Transilvania şi Bucureşti practicau un profesionism deghizat. De exemplu, în soccer-ul nostru activau de mai mulţi ani jucători şi antrenori străini, aduşi special pentru fotbal. În 1928, o tentativă de trecere la profesionism avusese loc la Chinezul, pentru ca în anul următor, un alt club timişorean, Banatul, să încerce a deveni profesionist.
În 1928, după plecarea celor mai buni jucători români la cluburi maghiare, se declanşează o aprinsă controversă cu privire la introducerea profesionismului. În favoarea profesionismului se pronunţau în special timişorenii şi orădenii, care ameninţau chiar cu înfiinţarea unei federaţii de fotbal distincte, în timp ce bucureştenii erau împotrivă. Au avut câştig de cauză adversarii ideii. Nu pentru mulţi ani, dar suficient pentru ca fotbalul nostru să facă uriaşi paşi înapoi.
