Născut pe 27 septembrie 1953 la… Tripoli, în Libia (motiv pentru care a și fost poreclit la un moment dat ”Ghadaffi”), Claudio Gentile a fost unul dintre cei mai importanți jucători italieni ai anilor ’70 și ’80. Contrar numelui de familie, blândețea nu a fost una dintre trăsăturile sale ca jucător.
A început fotbalul la micuțul club piemontez Arona, trecând apoi la Varese, ambele în Serie B. De acolo, fundașul central a ajuns la Juventus Torino, unde avea să joace timp de 11 ani. Pe final de carieră a mai jucat 3 ani la Fiorentina, iar apoi un ultim sezon în Serie B, la Piacenza, retrăgându-se în 1988. Are o panoplie impresionantă de trofee cu Juventus, cucerind în tricoul torinezilor Cupa Cupelor, Cupa UEFA, de două ori Cupa Italiei și nu mai puțin de 6 titluri de campion al Italiei.
Gentile a jucat de 71 de ori pentru echipa națională, marcând un gol. A fost jucător de bază la trei turnee finale, CM 1978 și 1982 și CE 1980, fiind numit în ”echipa turneului” la ultimele două. A contribuit decisiv la succesul Italiei la Cupa Mondială din 1982 când, în faza a doua a grupelor, i-a anihilat pe Maradona și Zico, ajutând Italia să învingă atât Argentina, cât și Brazilia și să avanseze în semifinale.
Duritatea sa de pe teren era arhicunoscută, însă Gentile a susținut întotdeauna că, deși atacă dur, intenția sa nu este niciodată aceea de a răni adversarul, lucru confirmat și de numărul foarte mic de cartonașe roșii primite în carieră. După Italia – Argentina 2-1, când Claudio Gentile a fost coșmarul lui Maradona, argentinianul s-a plâns de duritatea omului care l-a marcat tot meciul, iar răspunsul italianul a fost savuros: ”Fotbalul nu este pentru balerine”.
După încheierea carierei de jucător, Gentile a trecut pe banca tehnică, întâi ca secund al lui Trapattoni, iar apoi ca responsabil de echipele de tineret ale Italiei, cu care a câștigat Campionatul European U21 și Jocurile Olimpice în același an, 2004.
Sursa foto: forzaitalianfootball.com