Foto: Spania cu trofeul (sursa: centrocampista.com)
A fost un Euro agreabil. Mai spectaculos decât precedentul, când placida Grecie, reinventând betonul interist, a ridicat trofeul.
Vom rămâne, în primul rând, cu titlul, aşteptat vreme de 44 ani, al Spaniei. Cu prezenţa, în premieră, printre semifinaliste a Rusiei (post-URSS) şi Turciei. Cu jocul la sacrificiu al otomanilor. Cu lotul lor decimat înaintea semifinalei cu nemţii. Cu puterea lor de a reveni, în joc şi pe tabelă, mereu pe final, atunci când zarurile păreau aruncate. Cu sfertul Rusia – Olanda, în care Hiddink a oprit marşul, ce părea triumfal, al “Portocalei”. Cu ieşirea portughezilor, croaţilor şi olandezilor în sferturi, după ce defilaseră în grupe. Cu o Italie schimonosită, cu o Franţă debilă. Cu mediocritatea echipelor-gazdă, cu cele zero puncte ale Greciei, campioana “en titre”.
Organizarea a fost bună, incidentele majore au fost puţine. Cele câteva altercaţii, unele soldate, din nefericire, cu morţi şi răniţi. Pana de transmisie TV a semifinalei turco-germane. Cenzura UEFA pe transmisiile TV. Manifestările de extremă dreapta ale fanilor croaţi.
Un singur penalty, exceptând aici loviturile de departajare, s-a ratat în tot turneul: Mutu.
Spania venea în finală după 44 ani de frustrări, ghinioane şi o a doua repriză de vis în semifinala contra Rusiei. Germania, după 12 ani fără trofeu şi după o partidă în care a fost dominată de rezervele Turciei. Spania era favorită prin prisma formei de la acest turneu. Germania, prin prisma eternului său statut de favorită.
Ambele echipe au început într-un, simplificat vorbind, 4-5-1. Ibericii cu un închizător, brazilianul Marcos Senna, nemţii, cu doi. Spaniolii, fără golgeterul Villa, accidentat, nemţii, cu Podolski în acelaşi rol de mijlocaş stânga.
Echilibrul s-a rupt undeva spre capătul primei jumătăţi de oră. Fernando Torres a insistat grozav la o minge ce părea definitive pierdută, i-a luat faţa fundaşului stânga Lahm, autorul golului prin care “Mannschaft”-ul a eliminat Turcia, şi a profitat de ieşirea sinucigaşă a veteranului Lehmann.
În partea secundă, roş-albaştrii (de fapt, roş-bleumarinii) au făcut pasul înapoi. Numai aparent, pentru că au lovit fulgerător pe contraatac, desenând trasee ce ţin de estetica fotbalului. N-au reuşit să mai înscrie, dar nici n-au suferit, alb-negrii păcătuind printr-un joc şablonist şi necreând pericol la poarta lui Casillas.
Final logic, cea mai bună echipă a turneului triumfând şi aducând în prim-plan o naţională, îndrăznesc să afirm, sub cea a lui Juanito, Santillana, Butragueno sau Raul.
