Foto: România la CM 1930 (sursa: muzeulsportuluiromania.ro)
După ce Uruguay a dispus de Peru doar cu 1-0, la 21 iulie 1930 (devansat cu o zi faţă de programarea iniţială) s-a disputat ultimul joc al grupei C a primei ediții a CM. Pe proaspăt inauguratul stadion Centenario, 80.000 spectatori (dintre care… 30.000 argentinieni) au asistat la partida Uruguay – România, creând o atmosferă tipic sud-americană. Alţi 20.000 oameni, care nu mai găsiseră bilete, ascultau meciul la megafoanele instalate în pieţele publice. Cifrată la 30.735,50 $, reţeta partidei a fost cea mai mare a fazei grupelor. (În schimb, cea de la meciul cu Peru, doar 657,20 $, va fi cea mai mică a întregului turneu). România se prezenta în tricouri roşii, şorturi galbene şi jambiere roşu cu galben. În caz de egalitate, românii ar fi ajuns în semifinale!
Super-favorit (de altfel, va cuceri şi titlul), Uruguay-ul lui Nasazzi, J. Andrade şi Scarone n-a avut însă probleme, învingând cu 4-0, scor stabilit încă de la pauză. Fără accidentaţii Steiner II şi Stanciu – dar cu un cvasi-debutant (Czako I) şi cu un nou debutant (Robe) – şi incomodaţi de vântul puternic care a suflat în prima repriză, românii au fost o pradă uşoară. Au şi încasat repede primul gol (min. 7, Dorado, din apropiere, după o pasă a lui Anselmo, la care balonul depăşise linia de tuşă, fără ca arbitrul să fluiere ceva şi, în plus, câţiva jucători uruguayeni se aflau în ofsaid). În min. 20, Barbu înscrie cu un şut de la 25 m, dar arbitrul brazilian G. de Almeida Rego acordă, absolut eronat, ofsaid! (Şi în jocul cu Peru arbitrul a fost tot un sud-american, chilianul Warken…). De aici încolo, jocul n-a mai avut istoric, gazdele zburdând şi marcând, până la pauză, încă trei goluri (Scarone 16, în urma unei acţiuni personale, după ce Anselmo lăsase balonul pasat de Iriarte; Anselmo 30, care a finalizat cu un şut puternic, la colţ, o combinaţie rapidă cu Cea; Cea 35, şut după o combianţie cu Anselmo)… La 0-4, pentru a limita proporţiile scorului, Vogl a trecut fundaş dreapta, Czako I a fost împins extremă dreapta, iar echipa noastră a jucat într-un 1-2-4-4, cei doi interi, Deşu II şi Raffinsky, fiind retraşi în centrul liniei de mijloc, iar centrul atacului fiind asigurat de Kovacs I şi Wetzer I. În repriza secundă, jocul s-a mai echilibrat, dar nu s-a mai înscris nici un gol.
Astfel că românii nu culegeau decât elogii pentru jocul lor curat şi sportiv (“Corecţi, sportivi, românii au arătat că ştiu printr-un joc de un cavalerim impresionant să cucerească publicul”, scria ziarul “El Ideal”)… România a avut ghinionul de a fi fost nevoită să joace împotriva echipei care va deveni campioană mondială fără două piese de bază, Steiner II şi Stanciu. Înlocuitorii lor, Robe şi, mai ales, Czako I nu au făcut faţă, a mai intervenit şi arbitrajul părtinitor, astfel că deruta din prima repriză a stabilit în mod decisiv soarta semifinalistei.
