Foto: România la CM 1930 (sursa: muzeulsportuluiromania.ro)
La 10 iulie 1930, la Montevideo, România şi Franţa au susţinut un meci de pregătire, câştigat de francezi cu 4-2. Partida nu figurează în palmaresul oficial al reprezentativei noastre.
Într-o grupă (C) cu două sud-americane, Uruguay – ţara gazdă, cap de serie, campioana ultimelor două Turnee Olimpice şi mare favorită la titlu – şi Peru, şansele României la primul Mondial din istorie erau minime, având în vedere că pentru semifinale se califica doar prima clasată. În caz de egalitate de puncte, departajarea se făcea pe baza golaverajului (calculat prin împărţire), iar dacă egalitatea se menţinea, echipele în cauză jucau un meci de baraj. Toate partidele turneului s-au disputat în capitala Montevideo.
În primul meci, la 14 iulie, în faţa a doar 2.000 spectatori prezenţi pe stadionul Pocitos, românii au întâlnit Peru. (A fost prima partidă din palmaresul naţionalei României în faţa unei reprezentative din America de Sud şi, totodată, extra-europene). Echipa noastră a evoluat în tricouri roşii, şorturi albastre, jambiere roşu cu galben.
A fost un meci dramatic şi echilibrat. În chiar primul minut, găsit de Vogl cu o pasă lungă, atacantul român Deşu II driblează şi şutează de la 30 m, deschizând scorul (va fi cel mai rapid gol al întregului turneu)! Apoi, Steiner II (fractură de tibie şi peroneu în min. 10, aceasta însemnând ultima sa selecţie) şi Stanciu (deplasare de rotulă în min. 20) au căzut victime ale jocului extrem de brutal al sud-americanilor, părăsind terenul, iar România continuând meciul în nouă oameni. (Pe atunci, în meciurile oficiale nu erau prevăzute înlocuirile de jucători). După o primă repiză în care românii au fost avantajaţi de vânt, peruanii au egalat în min. 60, prin Souza (şut pe jos, la o pasă de la Lavalle), cel care-i rupsese piciorul lui Steiner II. Imediat după gol, Stanciu a revenit, şchiopătând, în teren, ca figurant pe extrema dreaptă (Kovacs I trecând inter dreapta). În min. 70 se restabileşte echilibrul numeric (10 la 10), peruanul Galindo fiind eliminat pentru fault violent la Raffinsky. (Prima eliminare din istoria Mondialelor, singura din tot turneul şi, totodată, prima dictată într-un meci al naţionalei române). Deşi în teren cu un debutant (Eisenbeisser) şi cu un figurant (Stanciu), România reuşeşte din nou să ia conducerea, înscriind în min. 74. Autorul golului, nimeni altul decât… “figurantul” Stanciu, care, după ce a marcat cu un efort supraomenesc (şut pe jos, la colţ, din careu, la o pasă a lui Barbu II), a trebuit să părăsească din nou terenul. Românii continuau, până la final, în nouă jucători (primul caz din istoria naţionalei în care România termină un meci în inferioritate numerică). Şi cei care vor mai înscrie vor fi tot ei, prin Kovacs I (în urma unei pase a aceluiaşi Barbu II şi profitând de ieşirea din poartă a golakeeper-ului peruan), cu cinci minute înainte de final. Să mai spunem că sud-americanii au efectuat, deşi regulamentul nu o permitea, o schimbare în min. 80 (prima din istoria Mondialelor, Nué luându-I locul lui Souza).
România – Peru 3-1, victorie mare, istorică, eroică, obţinută de formula: Lăpuşneanu – Steiner II, R. Bürger – Raffinsky, Vogl, Eisenbeisser – Kovacs I, Deşu II, Wetzer I, Stanciu, Barbu II. O formulă care, prin dăruire şi prezenţă de spirit, a reuşit să învingă o echipă cu un joc mult mai dur şi mai temperamental. După ieşirea din teren a celor doi accidentaţi, Vogl trecuse fundaş dreapta, Deşu II mijlocaş dreapta, Raffinsky mijlocaş central, în atac rămânând doar extremele şi centrul Wetzer I. După partidă, jucătorii noştri au mai avut de înfruntat şi agresiunea fizică a unor suporteri sud-americani furioşi…
După meci, ziarul “El Plata” scria că “Românii ştiu să joace fotbal şi încă unul de bună calitate”.
Ulterior, Bürger, Kovacs I și Wetzer I vor juca la Ripensia.
