Anul 1927 a început pentru naţională cum nu se poate mai prost: înfrângere la scor de forfait, acasă (în primul joc susţinut pe terenul ONEF, viitorul stadion Republicii), cu iugoslavii, pe care, cu câteva luni în urmă, românii îi bătuseră la Zagreb! Iată echipa aliniată de selecţionerul ardelean Teofil Morariu: P. Lazăr – I. Bartha, Hoksary – Tesler II, Vogl, Steiner II – Tänzer I, Teleki (Steiner I), Wetzer I, Semler, Guga. Reţineţi nume precum Tänzer I, Teleki (ambii vor juca în anţionala Ungariei, ultimul şi la CM 1934), Vogl, Steiner II, Wetzer I (aceştia trei vor evolua la CM 1930), Hoksary, Guga… Era prima înfrângere după mai bine de doi ani (dar după o serie de doar patru meciuri fără înfrângere), de la acel 1-2 cu Turcia din 1925.
Şi anul a continuat la fel: în singurul meci pe care l-a mai jucat, naţionala noastră a remizat, tot la Bucureşti, cu polonezii. Un recul clar, după cele trei victorii, din trei jocuri, obţinute în anul precedent.
În ’27 mai trebuia să se dispute o partidă, cu Ungaria, amical programat pentru 30 iunie, la Arad. Din cauza Ministerului de Război român, care nu a permis câtorva titulari ai echipei noastre, militari în termen, să ia parte la joc, meciul a fost anulat. Interesant este că interdicţia a venit cu puţine minute înainte de fluierul de start, fiind provocată de tensiunile politice existente între cele două state.
Tot numai două meciuri consemnăm şi în 1928, o victorie cu turcii şi o nouă înfrângere cu iugoslavii. La Olimpiada de la Amsterdam, din 1928, nu am putut participa, guvernul folosind în alte scopuri fondul prevăzut pentru deplasarea echipei.
