Prințul din Trivale

Până în anii ‘90, adică până la Hagi, Dobrin a fost considerat cel mai mare jucător din istoria fotbalului românesc. Nicolae Dobrin s-a născut la 26 august 1947, la Pitești, și este un produs al actualului club FC Argeș. A fost cel mai tânăr jucător care a evoluat vreodată în Divizia A, debutând la Dinamo Pitești la 1 iulie 1962, pe când avea doar 14 ani și 10 luni!! Toată cariera sa la nivel înalt s-a petrecut la FC Argeș, pe care a dus-o spre cucerirea celor două titluri naționale.

A făcut parte din lotul naționalei României (pentru care debutase la 19 ani neîmpliniți) la turneul final al CM din 1970, din Mexic, dar nu a fost utilizat deloc de rigidul antrenor Angelo Niculescu!

În 1972 a avut o ofertă de la… Real Madrid, dar nu a putut-o onora, conducerea țării blocându-i plecarea. În același an, la 14 decembrie, a fost invitat la meciul de retragere al marelui Gento, alături de acesta și de Eusebio jucând în tricoul Real-ului!

A fost desemnat de trei ori cel mai bun jucător român al anului (1966, la prima ediție, 1967, 1971). Supranumit ”Prințul din Trivale”, a fost un fotbalist fabulos, mijlocaș sau atacant, sclipitor prin tehnică și viziune a jocului.

După retragerea din activitatea de jucător (spre finalul carierei a jucat la CS Târgoviște) a fost antrenor, conducând de mai multe ori pe FC Argeș.

S-a stins din viață, bolnav, la 26 octombrie 2007, la Pitești. Avea doar 60 ani. Stadionul din Pitești îi poartă numele. A fost decorat, post-mortem, cu Ordinul Naţional ”Serviciul Credincios” în grad de Cavaler.

Octavian Stăncioiu

Articol scris de