Unirea Alba Iulia, echipa care i-a dat pe ripensistul Schwartz, pe Țălnar și pe Nicușor Stanciu

Foto: Apulum Unirea în 2004 (sursa: Wikipedia)

Unirea 1924 Alba Iulia, adversara Ripensiei de sâmbătă, este continuatoarea Unirii, apărută la șase ani după… Marea Unire.

Deşi înfiinţată în 1924, prinzând şi câteva sezoane în campionatul pe regiuni, cu turneu final, echipa-fanion din Alba Iulia nu a ajuns decât în 2003 în Divizia A (cum se numea pe atunci primul eșalon), cu timișoreanul Aurel Şunda antrenor. În rest, a navigat între B şi C sau chiar mai jos. S-a numit, de-a lungul anilor, Unirea Mihai Viteazul (1924-47), Unirea (1947-97), Apulum Unirea (1997-2006), Unirea (2006-13).

În 1992 s-a aflat la un pas de promovare în elită. A încercat însă trucarea meciului cu UTA (celebrul caz “haina de blană”), a fost penalizată cu 8 puncte şi a terminat abia pe locul 7. Vor trece, cum spuneam, încă 11 ani pentru ca o grupare din jud. Alba să evolueze în elita sistemului divizionar.

Apulum Unirea (pe scurt Apulum) a terminat, în primul ei sezon de A (2003/04), pe locul 6, aceasta fiind cea mai bună performanță. În 2005 a retrogradat din elită. În acea perioadă, lotul și staff-ul echipei aveau mulți timișoreni: antrenorii Aurel Șunda, Alexandru Pelici (numit principal în 2004, la doar 30 de ani!!) și Alin Artimon, jucătorii Țurcaș, C. Bar, Paleacu, Vascko, M. Giuchici jr., Hardău și Pârva.

Revine în Liga I în 2009, dar cade după un singur sezon, ocupând ultimul loc (18).

S-a desființat în 2013, pe când era în Liga a II-a. S-a reînființat un an mai târziu, în 2014, sub denumirea de Unirea 1924, fiind continuatoarea vechii Unirea. A promovat în Liga a IV-a în 2015, iar în sezonul trecut a ocupat locul 8 în D4. În vara anului trecut s-a înscris în Liga a III-a, fiind singurul club din Liga Elitelor înscris în acest eșalon la invitația FRF. (Cluburile din Liga I, Liga a II-a și Liga Elitelor la juniori au avut posibilitatea de a-și înscrie o echipă – echipa secundă, în primele două cazuri – în această ediție a Ligii a III-a).

Culorile clubului sunt alb-negru, iar stadionul propriu se numește Cetate, are nu mai puțin de 18.000 de locuri și a fost inaugurat în 1982.

Din vara 2016, patronul echipei este Mihai Hauptkorn. Președinte e Mihai Dăscălescu, fost jucător la Rapid, pe când giuleștenii erau antrenați de Mircea Lucescu, iar antrenor este Adorian Himcinschi, fostul stoper al lui CFR Timișoara din prima jumătate a anilor ’90.

De-a lungul anilor, Unirea a dat fotbalului românesc internaționali precum Alexandru Schwartz (ripensistul din anii ’30!), Ioachim Moldoveanu (anii ’30-’40, afirmat la Rapid), Cornel Țălnar (semifinalist CCE 1984 cu Dinamo) sau actualii ”tricolori” Gheorghe Grozav (ex-Standard Liege, Petrolul, Dinamo, acum la Terek Groznâi – Rusia) și Nicolae Cl. Stanciu (transferat în toamna anului trecut de la Steaua la Anderlecht pentru o sumă ce poate deveni record în privința unui transfer din campionatul României în străinătate).

Octavian Stăncioiu

Articol scris de