de Levente Balint
Unul dintre lucrurile binecunoscute legate de crearea marii Ripensii a fost faptul că majoritatea celor care au evoluat în perioada interbelică au început să bată mingea în cartierul Mehala. Mehala este evocată inclusiv în scrierile lui Ioan Chirilă, marele gazetar sportiv declarându-se mereu un mare admirator al Ripensiei interbelice. Totodată, Cristi Alexiu, cel care a consemnat pentru posteritate istoria primului club profesionist din România, a făcut referiri la acest cartier în ”Ripensia – Nostalgii fotbalistice”.
Campionatul străzilor
Portarul Dumitru Pavlovici a fost și el ”măhălanț”, iar când i-a creionat portretul în cartea amintită, Alexiu a pomenit și câte ceva despre cum se trăia fotbalul în ”Ferenckulvaros” sau ”Franzstadt”. Așadar, ”în Mehala exista echipa Dacia, participantă, în acel timp, în campionatul districtual. Ea a primit din partea primăriei maidanul de lângă Balta-Verde, la bifurcarea de astăzi a tramvaielor patru și cinci. (…) Prin muncă obștească s-a amenajat arena. Echipamentul jucătorilor s-a procurat cu bani adunați de la locuitorii din cartier”.
Tot Cristi Alexiu pomenește și de faptul că în Mehala se organiza un campionat neoficial al străzilor, fapt care întregește un tablou nostalgic al perioadei în care Timișoara era cu adevărat ”leagănul fotbalului românesc”.
Altfel, Mehala era un simbol al multiculturalismului și toleranței, lucru care s-a transferat ulterior și în ceea ce privește clubul Ripensia. Biserica sârbească a fost construită în 1786, cea romano-catolică, în 1887, iar impresionantă biserică ortodoxă a fost clădită între 1925 și 1937.
”Recensământul” lui Lazăr Sfera
Internaționalul român Lazăr Sfera a fost lansat în 1923 de Politehnica Timișoara și și-a cunoscut consacrarea la Universitatea Cluj și Venus București. Nu a jucat pentru Ripensia, însă în volumul ”Confidențe la marginea gazonului” (Mihai Ionescu, 1986) s-a referit la perioada interbelică și ”football-ul” din cartierele Timișoarei.
Sfera a plecat să joace la Cluj pentru studiile universitare și a dorit să cunoască viața din capitală. Dar, în cartea amintită, Sfera a povestit cu mult dor despre ”creuzetul” fotbalistic al Mehalei (și nu numai). Așadar: ”(Mehala)… un nume pe care cel care va scrie vreodată o istorie a fotbalului nostru va trebui să-l pomenească deseori, ca pe un adevărat izvor de jucători. De aici, din Mehala Timișoarei, de pe maidanul copilăriei, au pornit jucători ca Taenzer, T. Frech, K. Frech, Emerich Vogl, Lotter, Ritter (care aveau să facă faima echipei Chinezul), apoi Holtz, Iancs, Rafinsky, Lakatos, Cotormani (stâlpii Ripensiei), Nicolae Covaci, Grațian Sepi, Deheleanu, Doboșan, Vasile Chiroiu, Ghilezan, Surlașiu, Talianu, Tabacu, Gruin, Ștefan Covaci și, după aceea, Bădeanțu și Florescu”.
Dar, fotbalul se juca și trăia la nivel maxim și în celelalte cartiere. Sfera se referă și la alte două zone esențiale ale Timișoarei: ”Din cartierul vecin Josefin aveau să apară Burger, Moravetz, Zombory, Beke, Schwartz (ceilalți mari ripensiști), Agner, Ritter, Zelenak, Demetrovici, Juhasz și Petschovschi… Din cartierul Fabrik porneau Dobay, Palmer, Reuter, Iosif Covaci, Androvici”.
”Un sportiv al cărui orizont se limitează numai la spațiul restrâns al stadionului va pluti întotdeauna în mediocritate”
Tot de la Sfera ne-au rămas și mărturii privind spiritul care domina în fotbalul cartierelor din acea perioadă: ”Se desfășurau concomitent mai multe jocuri. Le organizam între clase, între străzile aceluiași cartier și mai ales între cartiere. Deosebit de important este că noi toți cei de atunci socoteam sportul ca o plăcere, ca un exercițiu fizic necesar dezvoltării noastre (…) Pe lângă sport, aveam grijă să ne achităm obligațiile față de școală, de muncă. Elevi sau ucenici, priveam cu seriozitate învățătura. (….) Un sportiv al cărui orizont se limitează numai la spațiul restrâns al stadionului va pluti întotdeauna în mediocritate, va rămâne secătuit sufletește”, amintea fostul mare fotbalist.
În acest context, nu este de mirare că toți jucătorii Ripensiei din acea perioadă aveau meserii respectabile și stabile. De pildă, Deheleanu și Bindea erau funcționari, iar Zombory era angajat la una din cele mai serioase companii din Timișoara, ”Hutchinson”.
De la UMT și Progresul din Fabric la Auto din Freidorf
Nu doar aceste zone au rămas în moștenirea fotbalistică a Timișoarei. Progresul și UMT au captat pasiunea locuitorilor din Fabric, iar în Freidorf, în anii 80 s-au lansat echipe precum Auto și FZB, care au alimentat cu jucători echipele esențiale ale orașului. În ultimele decenii, din Freidorf au plecat spre marele fotbal Călin Frunză, cel care este acum antrenor cu portarii la Ripensia, dar care activat și la ACS Poli, în prima ligă, Alin Ignea (ex-Pandurii, ACS Poli, acum la ASU Politehnica) sau Petre Ivanovici (ex-FC Botoșani, Concordia Chiajna, FC Voluntari, acum la ASU Politehnica). Dar, cel mai important nume plecat din Freidorf a fost Dan Mănăilă, cel care a jucat sub culorile Politehnicii în Cupa UEFA, când alb-violeții au trecut de Atletico Madrid!
Așadar, fotbalul a pulsat mereu în Timișoara prin toate energiile ei, iar echipele orașului s-au alimentat din pasiunea și entuziasmul oamenilor simpli!
