#RapidRipensia – Primul meci din 2021 ne aduce în față un nume legendar

de Levente Balint

Gata, s-a terminat așteptarea! Duminică, jucăm primul meci oficial din 2021. Și ce meci! Ne deplasăm la Buftea, acolo unde dăm de Rapid București.

Clubul alb-vișiniu actual s-a creat în 2017 și beneficiază de susținerea pătimașilor fani rapidiști. Actuala grupare duce mai departe tradiția clubului istoric Rapid București, cu care Ripensia s-a duelat în perioada interbelică, dând naștere unor meciuri memorabile. În acea perioadă, ”Ripi” a cucerit patru titluri, însă giuleștenii s-au revanșat în Cupa României, unde au trecut de două ori în finală de roș-galbeni, în 1935 și 1937!

Așadar, Rapidul s-a resetat în 2017 și a ajuns repede în Liga a doua, în 2019. Primul sezon de Liga 2 nu s-a încheiat așa cum fanii se așteptau. Din cauza pandemiei, giuleștenii au ajuns să joace într-un ”play-off” de cinci meciuri, la capătul căruia au terminat abia pe locul 5 din ”seria promovării”.

Actualul sezon a fost început cu Adrian Iencsi pe bancă, dar rezultatele oscilante au făcut pentru o scurtă perioadă, formația să fie preluată temporar de Mihai Iosif. Ultimul joc din 2020 a fost însă tratat cu un nou tehnician pe bancă, în persoana lui Nicolae Grigore. Iar, debutul a fost perfect pentru bucureșteni, Rapid impunându-se la Timișoara cu 2-0, contra rivalei la lupta din ”play-off”, ASU Politehnica.

Înaintea reluării sezonului, Rapid este pe locul 4, cu 25 de puncte, după anularea rezultatelor lui Turris Turnu Măgurele, formație care s-a retras din campionat.

În ultima repetiție dinaintea restartului oficial, echipa lui Nicolae Grigore a trecut de o formație redutabilă a Ligii 2, CS Mioveni, cu 2-1, prin golurile lui Hlistei (minutul 50, penalty) și Adrian Bălan (minutul 67), după ce argeșenii au condus cu 1-0.

Astfel a arătat echipa rapidistă: Drăghia – I. Voicu, Dandea, Nastos (min. 80. Costin), Finica (min. 45, Florică) – Jorza, Pănoiu (min. 46, Lazăr) – Sefer (min. 80, Toma), Ioniță (min.80, Barbu), Hlistei (min. 80, Goge) – Ad. Bălan (min. 80, Ernest).

În perioada de ”mercato”, Rapid a bifat câteva mutări interesante. Mijlocașul Bogdan Barbu a venit de la ”U” Cluj, iar de la UTA au fost transferați Octavian Ursu, Horațiu Moldovan și Alex Ioniță.

foto: fcrapid.ro

Articol scris de