Cine este Gianni Infantino, noul conducător al FIFA

”Copilul de mingi” al UEFA, adică omul pe care cei mai mulți microbiști îl cunosc din imaginile de la tragerile la sorți pentru diferitele competiții continentale, este noul șef al Federației Internaționale de Fotbal Asociație.

Secretarul general al UEFA a devenit ieri al nouălea președinte din istoria de 112 ani a FIFA, câștigând, după două tururi, alegerile desfășurate la congresul de la Zürich. De profesie avocat, Infantino a fost susținut inclusiv de președintele FRF, Răzvan Burleanu.

După anunţarea rezultatului final al votării, Gianni Infantino a ţinut un scurt discurs la Zurich, în faţa membrilor afiliaţi FIFA. ”Vreau să lucrez cu voi toţi pentru a restabili şi a reconstrui o nouă eră a FIFA, în care putem pune din nou fotbal în centrul atenţiei. FIFA a trecut prin perioade triste, momente de criză, dar acele vremuri aparţin trecutului. Trebuie să punem în aplicare reforma şi să implementam o bună guvernare şi transparenţă. De asemenea, trebuie să avem respect. Vom câştiga înapoi acest respect prin muncă grea, devotament şi ne vom asigura că ne putem concentra în cele din urmă pe acest sport minunat”, a declarat Infantino, potrivit ”The Telegraph”.

Gianni Infantino s-a născut pe 23 martie 1970 la Brig, în Elveția. Începând cu anul 2009, deține atât cetățenia elvețiană, cât și pe cea italiană.

A studiat dreptul la Universitatea Fribourg și vorbește fluent italiana, engleza, franceza, germana și spaniola. Înainte de a ajunge la UEFA, a activat ca și consilier juridic pentru federațiile din Spania, Italia și Elveția, iar apoi ca secretar general al Centrului internațional de studii pentru sport (CIES) de la Universitatea din Neuchatel, Elveția.

Infantino a început colaborarea cu UEFA în 2000, iar în 2004 a fost numit director al comisiei pentru licențierea cluburilor, fiind în același timp omul de contact cu Uniunea Europeană, Consiliul Europei și autoritățile guvernamentale. Elvețianul a fost numit secretar general al UEFA în octombrie 2009 și a devenit mâna dreaptă a lui Michel Platini, președintele UEFA, care în prezent este suspendat pentru șase ani din orice activitate legată de fotbal de către Comisia de Etică a FIFA. Printre activitățile sale ca secretar general se numără implementarea politicii fair-play-ului financiar, care împiedică echipele să cheltuiască mai mult decât câștigă.

Gianni Infantino și-a anunțat decizia de a candida la funcția de președinte al FIFA, la 26 octombrie 2015, ca urmare a sprijinul unanim al Comitetului Executiv al UEFA.

Elvețianul a fost un partizan al creșterii numărului de echipe de la 16 la 24 la turneele finale ale Campionatului European. Pe durata celor șapte ani ca secretar general al UEFA, veniturile cluburilor din cupele europene au crescut, dar inegalitatea dintre cluburile de elită și restul rămâne încă o problemă.

Infantino a susținut, în programul său electoral, creșterea numărului de echipe de la 32 la 40 la Cupa Mondială, precum și candidaturile comune, de două sau mai multe țări din aceeași regiune pentru Cupa Mondială. Elvețianul a promis că va distribui câte cinci milioane dolari la fiecare patru ani fiecărei federații din cele 209 afiliate la FIFA și 40 milioane dolari fiecărei confederații continentale.

Sursa foto: uefa.com

Vali Silaghi

Articol scris de