A fost un an-final de epocă pentru fotbalul nostru.
La vremea ghioceilor şi mărţişorului, un cutremur de proporţii nemaiîntâlnite a bulversat mişcarea fotbalistică. „Dosarul Transferurilor” s-a lăsat cu trimiterea în zeghe a tuturor celor opt, toţi unul şi unul, persoane emblematice pentru fotbalul carpatin postrevoluţionar. Printre ei, legendarul Gică Popescu, oprit astfel să devină, peste doar o zi, preşedintele federaţiei.
Astfel, în fotoliul de la Casa Fotbalului, ocupat timp de 24 de ani (ca şi Ceauşescu!) de Mircea Sandu, a fost instalat, nu se va şti prea curând exact cum, de ce şi cu ce sprijin politic, ilustrul tânăr anonim Răzvan Burleanu.
Naţionala a început anul cu un 0-0 de moral, pe Arena Naţională, în amicalul cu Argentina, echipă ce va deveni, în vară, vicecampioană mondială. L-a continuat, în toamnă, cu un start perfect în campania Euro 2016, 1-0 cu Grecia, marea favorită a grupei, chiar la Pireu. Continuarea n-a fost pe măsură, doar egal acasă cu ţara vecină (şi deloc prietenă, ar spune unii) Ungaria.
Selecţionerul Piţurcă alegând banii petrolului saudit, a fost „reactivat”, ba chiar scos de la naftalină, Iordănescu. Suficient pentru ca „tricolorii” să încheie 2014 în poziţia liderului grupei F.
Campionatul intern n-a avut istoric. Steaua a defilat şi în primăvară, cum a făcut-o şi-n toamnă. Rămasă fără Reghecampf, plecat şi el în Arabia, ba chiar şi fără siglă (şi fără culori, şi fără nume?, nimeni nu ştie exact), echipa lui Gigi cel aflat la Poarta Albă s-a distrat printr-o ligă tot mai debilă, mai părăsită de fani, de bani şi de patroni (închişi sau doar, încă, cercetaţi). Cvasi-debutantul antrenor Gâlcă a reuşit să menţină Steaua sus, dar doar în bătătura proprie.
În Europa, pentru roş-albaştri a fost un mic dezastru. Ratarea calificării în grupele Champions League, după acel ciudat retur în faţa echipei cu nume de castravete, Ludogoreţ, cu Moţi în rol de Spiderman, a fost urmată de ratarea calificării în primăvara europeană, chiar şi într-o grupă slabă în Europa League.
De celelalte „europene”, nimic special. Ajunsă în premieră în faza grupelor şi cucerind primele ei trofee, Cupa şi Supercupa României, Astra şi-a depăşit condiţia de grupare-hibrid, fără trecut şi fără viitor.
Cam asta-i tot dintr-un an european în care, în premieră după 2005, România n-a avut echipă în grupele Ligii (cea adevărată, nu cea second-hand).
Şi a mai fost anul lui Lucian Sânmărtean. Unii ar spune că a-nceput să joace abia acum, la 34 de ani. Alţii, că e un magician cum nu s-a mai văzut, poate, de la Hagi încoace. Ce blasfemie! Adevărul e altul, şi vi-l spunem noi: Sânmărtean a fost la fel de bun şi în ultimii ani. Doar că, acum câţiva ani, mai aveam ceva jucători. Acum, cu penuria asta de valori (2014 a fost şi anul retragerii lui Chivu şi al căderii lui Mutu, dar şi anul celui mai tânăr debutant din istoria naţionalei, Cristian Manea), normal că, pe lângă un Tănase, Sânmărtean pare chiar Hagi.
