Titlul nu are scopul de a șoca. Scriu, pur și simplu, ce cred. Niciodată România n-a avut o echipă fără jucători de mare anvergură, așa cum are azi. Au fost generațiile lui Guga, Wetzer I, Dobay, Bindea, Bodola, Baratky, Petschowski, Bazil Marian, Ozon, Apolzan, Gh. Constantin, Dan Coe, Dobrin, Dumitrache, Dinu, Dumitru, Balaci, Bölöni, Hagi, Lăcătuș, Belodedici, Gh. Popescu, D. Petrescu, Răducioiu, Mutu și Chivu. Acum, nu mai e nimeni. Dacă am ajuns să ne uităm la Sânmărtean, care are 35 de ani, ca la Mesia (nu Messi), e doar din cauza faptului că nu mai avem nimic. Sânmărtean e același ca în ultimii ani, doar că acum câțiva ani încă aveam jucători care îl eclipsau total.
Iar Ungaria, s-a văzut cu ochiul liber. O echipă rudimentară și slabă, pe care Steaua de acum doi-trei ani, a lui Reghecampf, ar fi măturat-o. Sarosi I, Puskas și Albert, marile genii ale fotbalului maghiar, se răsucesc, cu siguranță, în mormânt.
Și totuși, n-am învins. Prudența excesivă și proverbială a lui Iordănescu…
Văzând însă meciul și știind că aceste două țări au șanse mari de calificare, văzând și alte meciuri, din alte grupe, la fel de slabe, stai și te întrebi unde va ajunge fotbalul ăsta dacă la turnee finale ajung astfel de echipe.
