Joi, 22 iulie, FCSB, CSU Craiova și Sepsi OSK vor debuta în prima ediție a UEFA Conference League. Din această vară, UEFA oferă și cea de-a… treia șansă de afirmare europeană și de ajustare consistentă a bugetului pentru cluburile de pe Bătrânul Continent.
Cum accesul în grupele UCL și chiar în seriile UEL devine tot mai dificil pentru formațiile din afara ”establishment”-ului, UEFA Europa Conference League (aceasta este denumirea completă) acționează ca un fel de compensație. Deja din 2015 a început discuția pentru această competiție, o vreme denumirea vehiculată fiind cea de UEL2. Conference League a devenit realitate în 24 septembrie 2019, când UEFA a oficializat organizarea ei.
Inițial, se credea că vom avea de-a face cu un fel de Cupa UEFA Intertoto, dar lucrurile stau altfel, mai ales din punct de vedere al câștigurilor financiare. Ironizată pe la noi, ”Conferența League” oferă premii serioase, deloc de neglijat. Iată câteva din bonusuri:
- prezența în play-off: 750.000 de euro
- prezența în grupe: 2.940.000 de euro
- egal în grupe: 166.000 de euro
- victorie în grupe: 500.000 de euro.
Câștigătoarea competiției va primi 5 milioane de euro dacă va câștiga finala care va avea loc pe 25 mai 2022 la Tirana!
Așadar, Conference League nu este chiar ”low-profile”, iar în această ediție, la care în total vor evolua 184 de echipe, avem parte de cluburi prestigioase precum Tottenham, AS Roma, Rennes sau Anderlecht. Trupa care va triumfa va avea asigurat accesul în grupele Europa League-firește, dacă nu cumva se va califica în seriile UCL prin intermediul campionatului intern.
În rest, să sperăm că nu va fi și această competiție mult prea grea de abordat pentru formațiile noastre!