Foto: Naționala de juniori U19 (sursa: frf.ro)
Ieri s-a încheiat, în Austria, Turul de Elită din cadrul preliminariilor CE de juniori U19. Conform tradiției, România s-a făcut de râs. Ultimul loc, 4, în grupă, fără niciun punct, un singur gol marcat (în ultimul meci, când eram deja eliminați), 10 primite!! 0-3 cu Cehia, 0-4 cu Austria, 1-3 cu Slovacia.
Și e vorba de un lot cu multe nume interesante. Cristi Manea, cel mai tânăr debutant din istoria naționalei mari, Răzvan Popa, din lotul lărgit al lui Internazionale, Patrick Petre, de la Dinamo, Dragoș Nedelcu, prezent în selecționata divizionară a României în acest an, Robert Vâlceanu, fost la Steaua.
Antrenor, unul, Andrei Spier, de care – să fiu iertat – n-a auzit nimeni. Etnic german din România, emigrat în patria strămoșilor săi după Revoluție, cocoțat pe banca naționalei de juniori acum doi ani, după preluarea puterii federale de către Răzvan Burleanu. Prin acel concurs de CV-uri, metodă absolut originală și, iată, profund tâmpită. CV-uri care au adus cel puțin două personaje de tristă amintire printre responsabilii tehnici ai junilor ”tricolori”. Doru Isac, olteanul care a crezut că știe fotbal mai mult decât Hagi, și Zorislav Kovac (sau Zoltan Kovacs, nimeni nu-i știe numele exact), un mărunt croat (de naționalitate maghiară, după nume) stabilit de tânăr în Belgia.
Rezultatele reprezentativelor de juniori au fost slabe dintotdeauna. Dar, de când cu echipa de specialiști a lui Burleanu, sunt catastrofale.
Schimbați ceva, ajunge! Mergeți la centrul lui Hagi, Viitorul & Academie. Mergeți de luați notițe.