Până la el, în opinia multora, gloria victoriilor în fotbal revenea doar jucătorilor. De la ”Realul lui di Stefano” la ”Ungaria lui Puskas”, magicienii balonului defineau marile echipe, asta până la ”Interul lui Herrera”.
Născut pe 10 aprilie 1910 în Argentina, din părinți spanioli, Helenio Herrera Gavilán a început fotbalul în Maroc, a jucat aproape toată cariera în Franța și și-a făcut un renume ca antrenor în Spania și Italia.
Și-a început cariera pe banca tehnică la Puteaux, o mică echipă din apropierea Parisului, ca antrenor-jucător, în plin război mondial, iar în 1945 avea să renunțe la cariera de jucător pentru a se concentra în totalitate pe cea de antrenor. Și bine a făcut.
După aproape trei ani fără mari realizări la Stade Francais, Herrera s-a mutat în Spania, iar rezultatele au început să apară. A antrenat un sezon pe Real Valladolid, iar în 1949 a trecut la Atletico Madrid, cu care a câștigat de două ori consecutiv La Liga, în 1950 și 1951. A trecut apoi pe la Malaga, Deportivo La Coruna, Sevilla și Belenenses, în Portugalia, înainte de a prelua Barcelona, pentru două sezoane, între 1958 și 1960. A câștigat de două ori campionatul și tot de două ori Cupa Orașelor Târguri, însă a plecat din cauza mai multor probleme, prin care și neînțelegerile cu vedeta Laszlo Kubala.
Herrera a plecat apoi în Italia, unde a preluat Internazionale Milano, iar între 1960 și 1968 a creat celebrul joc defensiv cunoscut drept ”Catenaccio”. În acest interval, tehnicianul a adus milanezilor trei titluri de campioni ai italiei, dar și două Cupe ale Campionilor Europeni, și, deși în echipă evoluau jucători ca Facchetti, Jair sau Mazzola, ”Grande Inter” a rămas în istorie drept ”Interul lui Herrera”. A trecut apoi la Roma, devenind cel mai bine plătit antrenor din lume, cu un contract estimat la 150.000 de lire sterline (aproximativ 260 de milioane de lire italiene) pe sezon. A rămas aproape doi ani acolo, câștigând o Cupă a Italiei, revenind apoi la Inter pentru sezonul 1973/74.
După ce a suferit un atac de cord, Helenio Herrera a decis să renunțe parțial la cariera de antrenor, retrăgându-se la Veneția. A mai antrenat, totuși, două echipe: Rimini Calcio în sezonul 1978/79, iar apoi Barcelona, pentru două sezoane și jumătate, între 1979 și 1981.
Cu toate controversele din jurul echipelor sale, inclusiv acuzații de dopaj, Helenio Herrera a lăsat o bogată moștenire fotbalului. A fost printre primii antrenori care a pus accent pe motivarea psihologică a jucătorilor, punea mare preț pe disciplină și a fost unul dintre primii antrenori care le-a interzis jucătorilor să consume alcool sau să fumeze înaintea partidelor, creând și moda cantonamentelor cu câteva zile înainte de meciuri. Aspectul psihologic era atât de important pentru Herrera, încât a scos din lot un jucător care a spus ”am venit să jucăm la Roma” în loc de ”am venit să câștigăm la Roma”. În plus, tehnicianul a fost unul dintre primii care a făcut apel la ”al 12-lea jucător”, iar atitudinea sa față de suporteri a contribuit, în opinia unora, indirect, la apariția mișcării ”ultras” în Italia anilor ’60.
Helenio Herrera a murit în 1997, la Veneția, la vârsta de 87 de ani.
Sursa foto: fifa.com
