Foto: Germania cu trofeul (sursa: kitsmania.blogspot.com)
Prin schimbările politice intervenite pe harta Europei, numărul reprezentativelor înscrise s-a ridicat brusc la 48. Acest lucru a determinat modificarea sistemului de desfăşurare. Echipele – mai puţin ţara gazdă, Anglia, calificată direct – au fost împărţite în opt grupe preliminare, câştigătoarele şi şapte dintre cele clasate pe locurile secunde în grupe (a opta fiind eliminată printr-un meci de baraj, în manşă unică) obţinând calificarea.
S-a schimbat şi modul de disputare al turneului final. Numărul echipelor a fost dublat la 16, formându-se patru grupe a câte patru, primele două din fiecare grupă calificându-se mai departe (sferturi, semifinale şi finală, în sistem eliminatoriu). Tot în premieră, se acordă 3 puncte la victorie (în loc de două până atunci) şi apare regula “golului de aur”, prima partidă decisă astfel fiind chiar finala. În cazul punctajului egal în grupe, departajarea nu se mai face pe baza golaverajului, ci a rezultatelor directe. A fost, totodată, prima ediţie cu trei schimbări de jucători pentru fiecare echipă şi prima în care arbitrii au fost separaţi în centrali şi asistenţi.
În a 4-a finală cu prelungiri, Germania cucereşte al treilea său titlu (primul după realipirea RDG), în faţa unei Cehii surprinzător de puternice. Cele două semifinale s-au decis la penalty-uri, aducând eliminarea a două favorite, Franţa şi Anglia, echipe care, culmea, se calificaseră din sferturi tot în urma loviturilor de departajare! De subliniat şi ieşirea prematură din cursă, în grupe, a Italiei.
