Leonard Francis Shackleton s-a născut pe 3 mai 1922 la Bradford, în Marea Britanie, și avea să rămână în istorie, datorită comportamentului pe terenul de fotbal, cu porecla ”the clown prince of english football” (joc de cuvinte pornit de la ”crown prince” – prinț moștenitor, transformat în ”prințul-clovn”).
Fan Bradford City, Shackelton nu a jucat niciodată la echipa favorită din orașul natal. Și-a început cariera la Arsenal, ca… îngrijitor al terenurilor și fotbalist amator, în vara anului 1938. Odată cu izbucnirea celui de-al doilea război mondial, a fost lăsat să plece de Arsenal, iar în august 1940 a semnat pentru Bradford Park Avenue, echipă la care a jucat pe tot parcursul războiului. Acolo a atras atenția căutătorilor de talente, marcând 171 de goluri în campionatul de război și a fost transferat de Newcastle în 1946, când echipa țintea promovarea în primul eșalon al fotbalului englez. A debutat furtunos, cu șase goluri marcate în cea mai clară victorie din istoria ligilor superioare engleze, 13-0 cu Newport County.
Stilul său de joc, al cărui scop principal era amuzamentul publicului (dar și al său personal) nu a căzut bine oficialilor de la Newcastle, mai ales că o parte dintre coechipieri nu prea se înțelegeau cu ”the clown prince”. Unul dintre ei, atacantul Charlie Wayman, avea să spună că ”Shack e un partener foarte dificil în timpul jocului, este atât de talentat și de multe ori e greu să înțelegi ce vrea”, frază pe care aveau să o repete și alții de-a lungul carierei lui Len Shackleton.
La mai puțin de doi ani de la transferul la Newcastle, talentatul Len Shackleton a semnat pentru rivalii locali, Sunderland, echipa pentru care avea să joace cel mai mult. Cu un control al balonului incredibil, fente amețitoare și șuturi năprasnice, a marcat 101 goluri în 348 de meciuri jucate pentru Sunderland, însă avea să-și încheie cariera fără niciun trofeu major. A ocupat un loc 3 și un loc 4 în primul eșalon englez și a ajuns de două ori în semifinalele Cupei, iar giumbușlucurile sale l-au costat și încrederea selecționerilor Angliei, pentru care a jucat doar de 5 ori.
Una dintre ”manevrele” sale preferate era folosirea steagului de la colțul terenului pentru ”un-doi”-uri cu care își zăpăcea adversarii. Dacă dribla și portarul advers, întotdeauna se oprea cu mingea pe linia porții, pentru a privi înapoi. În alte situații, pentru a-i tachina pe fundașii care nu reușeau să-l deposedeze, se așeza pe minge și îi aștepta. Un exemplu celebru, care evidențiază stilul lui ”Shack” vine dintr-un meci cu Arsenal, pe care Sunderland l-a câștigat cu 2-1. Cu cinci minute înainte de final, Len Shackleton a driblat câțiva jucători adverși, a intrat în careu și s-a oprit cu piciorul pe minge, prefăcându-se că se piaptănă și apoi mimând că se uită la ceas.
Simțul umorului era evident nu doar pe terenul de joc. Jucând aproape 10 ani la Sunderland, nu și-a ascuns niciodată lipsa de simpatie pentru rivalii (și foștii colegi) de la Newcastle, spunând la un moment dat că ”nu am nicio problemă cu Newcastle. Nu mă interesează cine-i bate”. Și-a publicat autobiografia în 1956, când era încă jucător activ, iar în carte există capitolul ”Ce știu directorii de club despre fotbal”, capitol format dintr-o pagină goală.
Shackleton și-a încheiat cariera de jucător în 1957, după o accidentare la gleznă. La anunțul retragerii, jucătorul a aruncat o monedă în sus, a oprit-o din cădere pe interiorul ghetei și a aruncat-o din nou în aer, prinzând-o apoi în buzunarul de la piept, în fața jurnaliștilor care aveau să-i devină colegi.
Jucătorul descris la un moment dat drept ”o combinație între Stanley Matthews și Charlie Chaplin” a murit pe 27 noiembrie 2000, la câteva zile după ce publicase a doua autobiografie.
Sursa foto: thedaisycutter.co.uk
