Foto: Secvență din meci, cu Ripensia în tricouri roș-galbene (autor: Cosmin Dan)
Cronică apărută în nr. 2 (noiembrie 2013) al revistei ”Ripensia Sport Magazin”
Partida super-bonus, aşa cum au descris-o la unison echipierii Ripensiei după accederea în optimile Cupei, a adus la Timişoara vicecampioana ”en titre” a României. După ce pe parcurs au eliminat grupări din cinci eşaloane diferite, “amatorii” din Liga a V-a s-au găsit faţă în faţă cu un team “european”, Pandurii Târgu-Jiu. Aflaţi în toiul luptei cu Fiorentina în Europa League, şi acomodaţi deja pe “Dan Păltinişanu” după succesul tocmai obţinut în faţa lui ACS Poli, gorjenii au abordat cu profesionalism confruntarea cu ”Ripi”. Deşi a aliniat un prim “11” fără majoritatea titularilor, antrenorul Cristi Pustai n-a dorit să rişte şi a trimis în teren jucători cu experienţă.
Iar cum oltenilor le prieşte în Banat, oaspeţii n-au stat pe gânduri şi au deschis scorul odată cu prima ocazie ivită. Min. 8, al doilea corner al ”pandurilor”… Elton da Silva şi-a creat loc printre fundaşii timişorenilor şi a trimis cu o lovitură de cap balonul în plasă. La 0-1, “plumbul” s-a agăţat de ghete, iar erorile tehnice s-au înmulţit în tabăra roş-galbenilor. În min. 29, vizitatorii au speculat din nou una dintre acestea. Adrian Popa a pierdut un balon pe partea dreaptă, Pleaşcă a demarat şi a centrat perfect în faţa porţii, la 6 m, iar vârful împins, muntenegreanul Adrovic, a dublat avantajul.
La pauză, tehnicianul oaspeţilor a efectuat două schimbări, deşi echipa sa avea de partea ei rezultatul. Interesantă a fost însă înlocuirea portarului, portughezul Mingote luându-i locul lui Lazar. Motivul a fost oferit chiar de către Cristi Pustai: “Explicaţia că mingile sunt dezumflate şi din cauza aceasta a degajat toate mingile greşit în prima repriză nu mi s-a părut normală”!
Partea secundă a început în aceeaşi tonalitate. Fără să exceleze, Pandurii a reuşit din nou să marcheze. În min. 62, după o cursă în banda dreaptă, Nicoară a trimis în faţa porţii, de unde Petrişor a înscris în propria-i poartă. Era 0-3, şi speranţele ripensiştilor într-o minune dispăruseră complet.
Abia atunci, elevii lui Radu Suciu şi ai lui Ovidiu Olariu au reacţionat. Mai întâi, în min. 64, Anagor l-a pus serios la treabă pe Mingote, capul nigerianului fiind deturnat de sub bară de goalkeeper-ul lusitan. A urmat apoi şutul în transversală al lui Cărpinişan (min. 65), o acţiune de ”unu contra unu” cu portarul, în care decarul Briciu a trimis puţin pe lângă stâlpul din stânga (min. 75), şi un şut al lui Ungur (min. 88), la colţul scurt, dar tot pe lângă. Din păcate, n-a fost suficient pentru ca Ripensia să marcheze, meritat, măcar golul de onoare.
Aşadar, parcursul de vis din Cupa României s-a încheiat în optimi. În ciuda înfrângerii, venită totuşi în faţa vicecampioanei, ripensiştii au părăsit terenul cu fruntea sus, în aplauzele spectatorilor. Cine ştie, poate în următoarea ediţie timişorenii vor repeta isprava. Evoluţia strălucită din 2013 le dă dreptul să spere!
“3-0 sau 3-2 nu e totuna”
Mâhnit de deznodământul partidei, managerul Ripensiei, Radu Suciu, a fost tranşant la conferinţa de presă: “În primul rând, vreau să felicit echipa Pandurii, nu numai pentru victorie, ci şi pentru tot parcursul ei. În al doilea rând, deşi pare exagerat pentru unii, mie mi se pare că aşa cum s-a prezentat formaţia din Tg. Jiu, cu jucători obosiţi după meciurile din campionat şi cupele europene, cu unii jucători mai puţin utilizaţi, puteam obţine mai mult. Din păcate, Ripensia n-a arătat astăzi ca o echipă, deoarece unii au vrut să demonstreze în manieră strict individualistă că pot juca mai sus! Iar alţii n-au reuşit să-şi depăşească emoţiile, pe tot parcursul meciului. Sigur că, la ceea ce am reuşit şi unde am ajuns, noi le putem trece cu vederea. E păcat, în primul rând pentru ei, deoarece pot mult mai mult! 3-0 sau 3-2 cu Pandurii nu este totuna! Eu cred că puteam obţine şi un egal sau chiar o victorie, ţinând cont de conjunctura în care am prins gruparea gorjeană. Mai ales la modul în care ne-am prezentat la capitolul fizic şi la modul în care ştiu că această echipă poate să joace, se putea mai mult. Unii au fost prea individualişti, alţii au avut trac, n-au reuşit să fie lucizi, ca atare am văzut o primă repriză în care s-au acumulat toate erorile tactice posibile şi pe care le credeam corectate. A fost incredibil câte erori tactice s-au comis! Dacă le-am mai contabiliza şi pe cele tehnice… Dar, eu zic că a fost un meci foarte frumos şi de o parte şi de alta…”.
“Ripensia e un club frumos”
La conferinţa de presă ce a urmat meciului, antrenorul învingătorilor, Cristi Pustai, a fost relaxat. Matematicianul de 46 de ani, un om extrem de civilizat, care pentru o perioadă de trei ani a fost şi profesor la un liceu din oraşul natal, Mediaş, a făcut o scurtă analiză după cea de-a doua victorie obţinută în oraşul de pe Bega, în decurs de trei zile: “Important era să ne calificăm. Din păcate, la aceste jocuri încerc să introduc jucători cu minute mai puţine, şi parcă ei sunt mai obosiţi decât cei ce au jucat şi acum două zile. Avem nevoie de toţi jucătorii, deoarece am jucat trei meciuri în şase zile şi era nevoie să îi rulăm pe toţi. A fost un meci frumos, dar cred că s-a simţit diferenţa de valoare”.
În ceea ce priveşte clubul timişorean, tehnicianul oltenilor a avut doar cuvinte de laudă: “Ripensia e un club frumos. Dacă fac în continuare paşi mărunţi şi siguri, vor ajunge sus. Am auzit despre modul lor de organizare, e un lucru frumos. Din păcate, la noi în ţară lucrurile bune sunt din ce în ce mai rare. Poli şi Ripensia sunt nume ce reprezintă acest oraş!”.
“S-a încheiat o etapă în viaţa Ripensiei”
Fără doar şi poate, de la reînfiinţarea clubului, Ripensia a avut un traseu ce a depăşit imaginaţia chiar şi a celor mai optimişti fani ai roş-galbenilor. Promovarea într-un eşalon superior, chiar în primul an, nu putem spune că a surprins, fiind catalogată ca şi o consecinţă logică a muncii depuse de conducere, staff şi jucători. Însă ascensiunea fulminantă până în optimile Cupei României va rămâne cu siguranţă o filă de istorie. Imediat după eliminarea din competiţia knockout, odată cu înfrângerea suferită în faţa vicecampioanei, managerul Radu Suciu a tras linie: “După părerea mea, la cald, dar cred că nu greşesc, s-a încheiat o etapă a parcursului Ripensiei. Analiza acestui joc ne va permite să evaluăm exact unde suntem acum, faţă de proiectul nostru. Unii au fost individualişti, alţii au avut trac exagerat şi nu s-au ridicat în plan psihologic la nivelul jocului. Depinde de ei cum vor reuşi să depăşească situaţia şi să meargă mai departe. Poate sunt prea aspru, dar viaţa merge înainte. Proiectul e pe termen lung, şi trebuie să facem paşi înainte. Sper să continuăm cu aceiaşi jucători, sper să poată depăşi carenţele de azi. Dacă o vor face, vom merge cu ei înainte. E ceea ce îmi doresc. Sigur, mai trebuie jucători noi, însă nici nu putem să schimbăm o echipă întreagă, care să ştie să joace o partitură omogenă. Dorinţa noastră e să continuăm cu aceiaşi jucători! Părerea mea e că echipa e de Liga a III-a”.
Mingea jos, după modelul Barcelona
Ripensia a împrumutat, după cum bine se ştie, modelul Barcelona. Clubul timişorean, în ceea ce priveşte statutul, a fost construit după matriţa catalană! Ceea ce surprinde însă e faptul că staff-ul tehnic aplică acelaşi model şi pe dreptunghiul verde. Şi surprinde că jucătorii reuşesc să transpună pe teren indicaţiile antrenorilor: ieşiri din apărare cu mingea jos, fără “bubuieli”. Întrebat despre acest aspect din jocul formaţiei sale, Radu Suciu a explicat “cauzele”: “Clubul a dorit ca echipa să joace astfel. Am adus jucători care să poată practica un astfel de joc. Nici eu, nici preşedintele n-am putea să spunem cum am reuşit acest lucru. Dar noi asta am dorit şi s-a reuşit, evident, şi prin antrenamente, unde îi obligăm să joace aşa. Îi certăm când dau tare în minge. E foarte dificil însă, mai ales când joci cu adversari de nivel superior, să-i determini să facă acest joc”.
Un brazilian a fost ales “MVP”-ul partidei
Elton da Silva, unul dintre cei doi închizători ai învingătorilor, a fost desemnat la finalul confruntării ca fiind cel mai bun jucător de pe teren. Brazilianul a deschis scorul pe arena Dan Păltinişanu, netezind astfel drumul trupei din primul eşalon către sferturile de finală. Performanţa mijlocaşului ”carioca” în vârstă de 24 de ani e demnă de apreciat, dacă e să ţinem cont de faptul că acesta s-a aflat la primul său meci oficial în tricoul echipei gorjene. Fotbalistul din “Ţara Cafelei” a fost adus la Tg. Jiu chiar de către fratele său geamăn, fundaşul Pandurilor, Erico da Silva (şi el titular cu Ripensia). Aşadar, Elton a avut un debut cum nu se poate mai fericit: a marcat, a învins şi a fost desemnat cel mai bun jucător de pe teren! Iată însă pe scurt povestea brazilianului, istorisită chiar de către antrenorul său, Cristi Pustai: “Întâi l-am adus pe Erico. Acesta mi-a spus apoi că mai are un frate geamăn şi l-am adus şi pe el! A ajuns în urmă cu o lună. Dar abia de puţină vreme i-a venit şi cartea verde, astfel că astăzi (n.r. – 29 octombrie) a debutat pentru Pandurii”. Interesant e că gemenii brazilieni sunt foarte greu de diferenţiat, asemănarea fiind amplificată şi de faptul că amândoi poartă aparat dentar, dar şi câte un cercel în urechea stângă. Până şi antrenorul Pustai a recunoscut că are probleme în a-i identifica pe cei doi: “Noroc că avem numere şi pe şorturile de la antrenament!”.
Despre ”pestriţa” componenţă a formaţiei sale, tehnicianul gorjenilor nu are tocmai o părere bună: “Am ajuns să avem destul de mulţi străini în lot. Asta a fost campania de achiziţii. Dar de vândut, am vândut numai români! Apoi am luat străini, pe bani puţini. E o modă acum, să cumperi jucători străini. Eu cred însă că nu e o politică foarte sănătoasă, iar în vreo doi-trei ani se va resimţi la echipa naţională”.
Diferenţa a fost mai mică în statistici!
Pandurii s-a impus la un ecart de trei goluri, firesc am spune, ţinând cont de diferenţa de eşaloane dintre cele două formaţii. Însă, privind caseta cu datele statistice ale confruntării de pe “Dan Păltinişanu”, putem afirma, fără riscul de a fi părtinitori, că rezultatul final a fost uşor exagerat. Spre exemplificare, iată cifrele duelului, conform site-ului soccerway.com…
După o scurtă analiză, se poate constata, surprinzător, că Ripensia a stat mai bine decât Pandurii la multe dintre capitole. Timişorenii se pot lăuda cu o posesie superioară, cu un plus la şuturi pe spaţiul porţii, în timp ce la şuturi la poartă a fost ”remiză”! Oltenii au fost însă extrem de pragmatici, marcând la singurele baloane trimise pe cadrul porţii apărate de Rădulescu (autogolul lui Petrişor nu a fost contabilizat). Aşadar, toate aceste date statistice ne conduc către o singură concluzie. Diferenţa dintre cele două team-uri a fost făcută de calitatea execuţiilor fotbaliştilor ce evoluează pe prima scenă.
Bogdan Stănescu
Gorjenii, cu jucători din patru continente!
* Partida cu Pandurii a reprezentat pentru Ripensia al 12-lea tur în această ediţie a Cupei României! * În 18 octombrie s-a decis ca meciul să aibă loc în 29 octombrie, de la ora 16, pe stadionul Dan Păltinişanu din Timişoara, televizat în direct de Digi Sport 1 * În 16-imile Cupei României (primul tur în care a intrat), Pandurii a învins acasă, scor 4-0, pe Farul Constanţa (Liga a II-a) * Tur de forţă pentru Pandurii: cu cinci zile înaintea jocului cu Ripensia, joi, 0-3, în deplasare, cu Fiorentina, în Liga Europa; cu doar două zile înainte, duminică, cu nici 48 de ore înaintea partidei cu Ripensia, tot în deplasare, şi tot pe stadionul timişorean Dan Păltinişanu, 3-2 cu ACS Poli, în Liga I * Înaintea meciului cu ”Ripi”, Pandurii ocupa locul 4 în Liga I, cu 23 puncte după 12 etape * Jucătorii Ripensiei au asistat pe viu la partida jucată de Pandurii cu ACS Poli. Pentru meciul de Cupă, ripensiştii au intrat în cantonament * În ziua dinaintea meciului, la hotelul Casa de la Rosa s-a ţinut conferinţa de presă a Ripensiei. Raul Briciu: ”Diferenţele există. Sigur că Matulevicius nu s-a trezit dimineaţa să meargă la lucru, la fel ca cei din echipa noastră” * Cotele bet-at-home.com cu o zi înainte de meci: 14.00 la 1, doar 1.15 la 2. De departe, cel mai dezechilibrat duel al optimilor! * Ripensia – Pandurii a fost primul joc din cadrul optimilor. Preţul unui bilet a fost de 10 lei, indiferent de tribună. Pandurii au avut o galerie (fără steaguri sau alte materiale cu însemnele clubului) de circa opt persoane, la Peluza Nord. Boss-ul oltenilor, Marin Condescu, nu a fost prezent la meci. După pauză, gorjenii au trecut de la 4-2-3-1 la 4-4-2. Autogolul a fost marcat de Petrişor, nu de Ciobai, cum s-a scris în presa sportivă. Pandurii a fost cea mai puternică echipă întâlnită de ”Ripi” de la reînfiinţare * Contra Ripensiei, Pandurii a prezentat o echipă formată aproape integral din rezerve. Au evoluat, totuşi, cinci jucători care fuseseră prezenţi cu Fiorentina (Erico, titular în ambele cazuri) şi ACS Poli (Mamele, titular în ambele cazuri), Ciucur, Distefano şi Nicoară jucând în toate cele trei meciuri (primul fiind titular cu italienii şi intrând pe parcurs cu ACS, ceilalţi intrând pe parcurs cu italienii şi ACS, cu ultimii Distefano marcând golul victoriei; toţi trei au fost titulari cu Ripensia).
Record de spectatori şi de bilete vândute
* Cei mai importanţi jucători folosiţi la Pandurii în partida cu ”Ripi” au fost ex-internaţionalii români Pleaşcă şi Nicoară, internaţionalul din Guineea Ecuatorială, Sipo, şi cel din Liban, Shamsin. Marea vedetă Eric a fost rezervă. Să notăm şi prezenţa lui Ciucur, cel care, din postura de jucător intrat pe parcurs, marcase golurile calificării în două tururi consecutive din actuala ediţie a Ligii Europa, cu Hapoel Tel Aviv şi Braga! Nu mai puţin de 10 dintre cei 18 jucători de pe foaie au fost străini (cinci în primul ”11”): brazilienii Erico şi Elton da Silva, argentinianul Distefano, muntenegreanul Adrovic şi Sipo (din Guineea Ecuatorială) – titulari; portughezul Mingote şi libanezul Shamsin – intraţi pe parcurs; brazilienii Eric şi Alex dos Santos şi olandezul Breeveld – rezerve! (A nu fi confundat Elton cu ex-jucătorul Stelei sau cu actualul jucător al lui Dinamo, toţi trei fiind cunoscuţi, ca fotbalişti, cu numele de Elton). La gorjeni au evoluat jucători din patru continente! De altfel, în lot se regăsesc jucători din nu mai puţin de 11 ţări străine (cei mai mulţi din Brazilia, patru)! * Conform site-ului transfermarkt.de, valoarea medie a titularilor aliniaţi de Pustai cu Ripensia era de 559.091 de euro, iar media de vârstă, 24,6 ani. La ”Ripi”, aceiaşi parametri erau 2.273 de euro, respectiv 23,0 ani * Unul dintre observatori a fost celebrul ex-internaţional arădean Domide * La meciurile ”pandurilor” cu ACS Poli şi Ripensia au asistat câte 4.000 de spectatori. Pentru Ripensia, este un record de la reînfiinţare, bătându-se totodată şi recordul de bilete vândute începând din 2012. Au fost acum 1.900 de plătitori, faţă de 1.600 la meciul cu ”U” Cluj * Şi cealaltă echipă timişoreană prezentă în optimile Cupei României, ACS Poli, a fost eliminată, 0-2 în deplasare cu Steaua. Cea mai mare diferenţă de scor a fazei a fost Dinamo – Chindia Târgovişte 5-0, iar într-un meci câştigat de oaspeţi, la Ripensia – Pandurii. În sferturi s-au calificat doar echipe din Liga I, fiind eliminate toate cele trei din eşaloane inferioare: Rapid (D2), Chindia Târgovişte (D3), Ripensia.