Născut pe 24 octombrie 1912, în afara granițelor actuale ale României, viitorul fotbalist a prins gustul acestui sport după ce s-a mutat cu familia, copil fiind, la Timișoara, în Ronaț.
A început să bată mingea pe terenurile virane ale cartierului timișorean, alături de alți viitori fotbaliști, ca frații Wetzer, Juhasz, Zombory sau Beke, și a început fotbalul la echipele de copii ale Chinezului. A debutat în echipa mare la o vârstă fragedă, jucând ca extremă sau ca mijlocaș, iar în 1930, la 18 ani, a fost transferat la Ripensia. Avea să rămână la primul club profesionist din România aproape întreaga carieră, jucând un singur sezon la altă echipă, Tricolor Ploiești.
Și-a făcut loc treptat în prima echipă și avea să facă parte dintr-o linie de mijloc redutabilă, alături de Kotormany și Deheleanu. În 1933, Lakatos era considerat, alături de Kotormany, cel mai în formă fotbalist român, fiind unul dintre cei care a contribuit la succesul echipei naționale la Balcaniada din acel an.
Sfârșitul carierei, dar și al vieții lui Eugen Lakatos este redat, emoționant, în cartea ”Ripensia – nostalgii fotbalistice”, de Cristofor Cristi Alexiu: ”Din nefericire, în 1944 cariera Talentatului Lakatos ia sfârșit, el contractând o necruțătoare boală care, în pofida tuturor medicamentelor, a intervențiilor chirurgicale, trimiterilor la tratament la Ragusa (Dubrovnik), Tușnad și în alte stațiuni climaterice ozonate, precum și în ciuda sprijinului moral dat de toți cei ce l-au iubit și mai ales de logodnica sa, distinsa Margareta Szaltzky, nu poate fi vindecată; se stinge din viață la 18 februarie 1949. Este înmormântat în cimitirul din Calea Șagului, cimitir timișorean în care se odihnesc mulți dintre glorioșii fotbaliști ai Ripensiei”.
