Meciuri de foc cu adversari europeni de top pentru Ripensia, după obținerea primului titlu național

După ce a învins Universitatea Cluj în finala campionatului, Ripensia nu s-a culcat pe lauri, ci a continuat să joace. La doar două săptâmni după obținerea primului titlu de campioni, jucătorii bănățeni au avut parte de trei meciuri consecutive, la Timișoara, cu adversari de calibru.

Pe 30 iulie 1933, arena ”Electrica” a găzduit partida dintre ”Ripi” și Wacker Viena. A fost un meci mult prea încrâncenat pentru un amical, cu trei jucători eliminați de la gazde și doi de la oaspeți. Ripensia s-a impus cu 4-3, toate golurile timișorenilor fiind marcate de Ștefan Dobay.

O săptămână mai târziu, pe același stadion, Ripensia a primit vizita unei echipe din aceeași țară: Austria Viena. Această întâlnire a fost mult mai ”liniștită”, dar și foarte echilibrată, iar oaspeții s-au impus la limită, cu 1-0.

Pe 13 august 1933, o altă echipă redutabilă a vizitat Timișoara: Ujpest Budapesta. Meciul a fost palpitant și a ”scos peri albi” spectatorilor bănățeni. ”Ripi” a început partida în forță și în minutul 24 conducea cu 2-0, prin golurile lui Raffinsky și Dobay însă, spre nemulțumirea audienței care a reclamat un ofsaid și un penalty greșit acordat, oaspeții au egalat. După pauză, maghiarii preiau conducerea, iar Ripensia primește și ea un penalty, însă Ciolac trage peste poartă: scor final 3-2 pentru Ujpest.

Vali Silaghi

Articol scris de