Campionatul 1935/1936 a început prost pentru Ripensia, campioana din 1935 întâlnind în prima etapă a sezonului campioana din 1934, în deplasare, iar Venus București s-a impus categoric, cu 5-2. Bănățenii au rămas în capitală pentru un amical cu aceeași echipă, câștigat din nou de bucureșteni, cu 3-0.
Debutul de campionat a anticipat perfect modul paradoxal în care se va desfășura sezonul Ripensiei: cel mai bun sezon din istorie a fost și cel mai dificil. În cele din urmă, dintre cele 22 de partide ale campionatului, timișorenii au câștigat 13, dar au fost și multe egaluri și înfrângeri surprinzătoare, cu echipe din partea a doua a clasamentului, ca Gloria CFR Arad sau Crișana Oradea, dar și cu surpriza sezonului, AMEF Arad, care a terminat sezonul pe locul 2, după campioana Ripensia.
În Cupa României, la fel ca în campionat, drumul nu a fost deloc ușor. Cea mai grea fază a fost cea a optimilor, când Ripensia a avut nevoie de nu mai puțin de 3 partide, toate cu prelungiri, pentru a trece de Crișana Oradea. În cele din urmă, timișorenii au ajuns în finală, unde au învins fără probleme Unirea Tricolor București, cu 5-1. Trei săptămâni mai târziu, ultimul meci al campionatului punea față în față aceleași echipe, Ripensia impunându-se din nou, cu 3-2, și consfințind ”dubla”.