Silviu George Bindea s-a născut pe 24 octombrie 1912, la Blaj, într-o familie săracă, cu șapte copii. Tatăl său, cizmar de meserie, a supraviețuit frontului în Primul Război Mondial, însă mama sa a murit în 1919, pe când viitorul fotbalist avea doar 7 ani.
În anul următor, familia s-a mutat la Cluj, iar Silviu Bindea a început să joace fotbal în echipa școlii pe care o urma, Seminarul Pedagogic Universitar, trecând apoi la Victoria (ulterior România) Cluj, unde a evoluat și un alt viitor ripensist, Vasile Deheleanu. La 14 ani, tânărul fotbalist era legitimat, la 16 juca la echipa mare și la doar 18 ani Bindea a debutat în echipa națională a României, într-un amical contra… Ripensiei, echipă la care avea să ajungă în 1931, după o confruntare directă la Cluj între Victoria și timișoreni. Iată cum își amintește momentul chiar jucătorul, întâmplare povestită în cartea ”Ripensia – nostalgii fotbalistice”:
„După terminarea jocului, seara, s-a dat o agapă în cinstea oaspeților și, în timp ce stăteam la masă, a venit la mine și m-a felicitat pentru jocul prestat (n.r. – Bindea marcase două goluri) faimosul centru atacant al Ripensiei, care nu era altul decât Rudy Wetzer. El, printre altele, m-a întrebat dacă nu cumva aș dori să vin la Timișoara, să joc la Ripensia; aceasta tocmai se pregătea să plece într-un turneu în Franța. Tentat de propunerea lui Wetzer și de turneul ce se profila, am acceptat în principiu, urmând să mă consult cu părinții”, povestea Bindea. Inginerul Dionisie Balasz, din conducerea Ripensiei, l-a convins pe tatăl jucătorului imediat după banchet, iar Silviu Bindea pleca la Timișoara chiar a doua zi.
În următorii șapte ani, cel numit ”Binduț”, pentru că avea 1,69 m înălțime și 63 kg, avea să fie părtaș la toate succesele Ripensiei. Conform volumului citat, era un jucător ”cu reacții imprevizibile și cu mișcări derutante, agresiv și curajos din cale-afară, cu viteză de nălucă înflorit între subtilii, viclenii și rafinații echipieri ai omogenului colectiv timișorean”. Extrema dreapta avea o viteză debordantă, dribling, șut, plus o centrare precisă din alergare.
Fotbalistul cu 27 de selecții și 11 goluri în naționala României (cu care a participat la turneele finale ale Campionatului Mondial în 1934 și 1938) a rămas la Timișoara și după ce a agățat ghetele-n cui, fiind alături de Ripensia, cu care a câștigat, ca antrenor, un titlu național de juniori în 1948, până la destrămarea clubului. În afară de ”Ripi”, a mai activat în Timișoara, ca jucător, la CAMT, pentru un sezon, și apoi ca antrenor la Știința Timișoara, în două mandate scurte.
La bătrânețe a revenit în orașul natal, Blaj, și a murit pe 6 martie 1992, la 79 de ani.
Sursa foto: ripensiatimisoara.ro