În perioada de glorie din anii ’30, Ripensia Timișoara a avut şase antrenori, însă stilul de joc a rămas aproape neschimbat. Așezarea în teren era clasică pentru acea perioadă, 1-2-3-5, într-un sistem liber, fără marcaj la om, așezare descrisă în amănunt de Cristi Alexiu în cartea ”Ripensia – nostalgii fotbalistice”.
”Mișcarea jucătorilor în teren, văzută de sus, apărea drept calmă, sigură, și mai mult calculată decât rapidă. Ea reflecta conștiința superiorității asupra adversarului. (…) Atacul – vorbim de linia clasică, adică Bindea, Beke, Ciolac, Schwartz, Dobay – decurgea pe un front larg, pe centru și pe extreme, supravegheat și sprijinit de unul sau chiar doi mijlocași. În acest cvintet ofensiv evoluau trei jucători de creație – Beke, Ciolac, Schwartz – și doi realizatori de gol: Bindea și Dobay. (…) Înaintarea în terenul adversarului se făcea prin pase precise, de obicei pe jos, în viteză, dar nu în viteză maximă. Pătrunderea în spațiul porții avea loc frecvent pe extreme, fie prin pasa plasată de Schwartz lui Dobay printre cei doi apărători adverși din zona lui, fie prin pase pe dreapta, adresate lui Bindea, care își depășea adversarii direcți prin dribling și viteză”, scria Cristi Alexiu.
Odată ajunși în fața porții, ripensiștii erau nemiloși, marcând prin cei doi golgeteri, dar nu numai: ”Finalizarea, adică golul, se producea de cele mai multe ori tot prin extreme, pe stânga Dobay, care, din colțul careului de 16 metri, trimitea mingea în colțul opus al porții, sau pe dreapta, prin Bindea, care își dribla adversarii din zonă și ocupa poziții favorabile de gol în fața porții. La acțiunea lui Dobay, Bindea aștepta la acel colț al porții înspre care trăgea Dobay, pentru a exploata situația apărută în cazul în care mingea șutată n-ar fi intrat în plasă. Același lucru îl făcea Dobay la acțiunile lui Bindea, pe partea opusă. Atacul se derula prin jocul în triunghi, adică între extremă, inter și mijlocaș; sau prin tandemul Schwartz – Dobay pe stânga; sau prin cuplul Bindea – Beke pe dreapta; ori pe centru, cu pase scurte între Ciolac – Schwartz – Beke; sau, pur și simplu, prin acțiunile individuale ale lui Dobay sau Bindea”.
