După doar doi ani, Ripensia joacă din nou în faza finală, adică în 16-imile Cupei României. În 2013 a ajuns chiar în optimi. Este, probabil, o premieră în istoria competiției, ca o echipă din afara sistemului divizionar național să se califice de două ori în trei ediții până în 16-imi!
Alegând ca, după reînființarea din 2012, să înceapă din cel mai de jos eșalon posibil, Campionatul Municipal al Timișoarei, Ripensia și-a asumat o povară grea. Aceea de a duce ani la rând numele său de legendă prin praful diviziilor inferioare. Dar a procedat conform principiilor care au stat la baza reînființării echipei: corectitudine, transparență, fair-play.
Acum, ”Ripi” se află în fața celui mai atractiv meci al echipei din ultimii 74 de ani. Da, 74. Din 1941, adică, ultima prezență în prima divizie pentru Ripensia. Apoi, roș-galbenii au mai jucat doar amicale, în perioada celui De-al Doilea Război Mondial, apoi în Diviziile B și C, imediat după război, plus câteva meciuri palide în Cupa României. După lunga ”noapte” de 64 de ani, sfârșită odată cu reînființarea din 2012, au mai fost, desigur, partidele din epopeea anterioară în cupa națională, cu UTA, ”U” și Pandurii.
Chiar dacă gorjenii participau pe atunci în grupele Ligii Europa, Viitorul de azi e o echipă mai spectaculoasă decât Pandurii 2013. Gică Hagi a reușit să inducă un stil plăcut și ofensiv, un 4-3-3 în care experiența unor jucători se îmbină cu tinerețea altora. Este singurul club din Liga I actuală care are titulari doi juniori, Dragoș Nedelcu și Ianis Hagi!
Meciul Ripensia – Viitorul Constanța va avea loc miercuri, 23 septembrie, de la ora 20, în nocturnă, pe stadionul timișorean Dan Păltinișanu!