Foto: Secvență din meci, cu Ripensia în roșu-negru (autor: Cosmin Dan)
Ieri după-amiază, pe arena „Ciarda Roșie”, Ripensia a reușit, pentru a 2-a oară în 3 ani, calificarea în finala județeană a Cupei României, trecând cu 2-1 de rivala locală ASU Politehnica. Roș-galbenii și-au luat, astfel, o primă revanșă după precedentele 3 înfrângeri suferite în vața alb-violeților, demonstrând că eșecul usturător de la începutul lui martie a fost doar un accident.
„Ripi” a avut inițiativa încă de la început, controlând mijlocul terenului și având o posesie net superioară adversarilor. Fără ocazii importante însă, prima repriză a fost una destul de plicticoasă pentru spectatori, singura fază de gol aparținând oaspeților, Drăghici punându-i în valoare reflexele lui Rădulescu, cu o lovitură de cap din centrul careului, la una dintre rarele momente ale oaspeților la poarta ripensistă. La cealaltă poartă, Zaluschi, cu un minut înaintea pauzei, trimitea puțin peste din poziție excelentă.
Briciu a avut prima șansă a părții secunde, decarul nostru nereușind să profite de o centrare perfectă venită de la Luca, lovitura sa de cap, din 2-3 metri, fiind reluată slab și reținută de Burtic. Contrar cursului jocului, ASU a deschis scorul în minutul 59, Naidin profitând de o minge pierdută de Zaluschi în fața propriului careu. Apoi, norul de fum produs de suporterii adverși le-a dat aripi alor noștri, care întorceau scorul în numai 10 minute. Mediop, din assist-ul lui Toma, avea să egaleze cu un șut plasat din centrul careului, iar Briciu, scăpat singur cu Burtic, nu-l ierta pe portarul liderului din „D” Timiș. Nimic notabil după aceea, Ripensia reușind o victorie de moral și o calificare în finală, acolo unde va reedita duelul cu CS Ghiroda de acum 2 ani.
Ripensia Timișoara (antrenor Cosmin Stan): Rădulescu – Popa, Francescu, Nohai, Toma – Păscăleanu, Zaluschi – Luca, Briciu, Unureanu – Mediop. Au mai intrat Ciobai, Bobină, Rațiu și Firuț. Pe bancă: Sârbu, Nechifor, Stancu.
ASU Politehnica (antrenor Sorin Brîndescu): Burtic – Contescu, Gavriluță, Rebenciuc, Taub – Naidin, Filimon – Vucea, Stancu, Ghinescu – Drăghici. Au mai intrat Budur, Ilie și Rus. Pe bancă: Rusu, Gălan, Damian.
ripensiatimisoara.ro