Zoltan Beke, ”bijutierul” din flancul drept al Ripensiei

Acum 104 ani, pe 30 iulie 1911, se năștea Zoltan Beke, cel care avea să devină unul dintre jucătorii reprezentativi ai Ripensiei Timișoara. Atacantul s-a născut la Bela Crkva (Biserica Albă sau Fehértemplom), localitate aflată atunci în Imperiul Austro-Ungar și care aparține acum de Serbia, însă a crescut la Timișoara, în cartierul Mehala.

După cum scria Cristofor Cristi Alexiu în cartea ”Ripensia – nostalgii fotbalistice”, ”Zoli Beke a fost legitimat la echipa de pitici a Chinezului în 1926, iar după un an a fost trecut la juniori. Admirator al lui Tänzer, pe al cărui post de extremă se iniția, după plecarea în 1928 a componenților echipei de bază peste hotare, Beke va fi folosit în prima garnitură cu alți juniori – Lakatos, Zelenak, Juhasz, Bürger, Agner – până în 1930, când și-a început activitatea la clubul FC Ripensia, sub culorile căruia a cucerit de patru ori titlul de campion al țării și de două ori Cupa României. S-a remarcat prin finețea execuțiilor tehnice și prin precizia șuturilor la poartă”.

Cum în perioada interbelică fotbaliștii nu se bazau doar pe cariera sportivă, Zoltan Beke a fost calificat, după încheierea studiilor, în meseria de argintar-gravor.

Cariera de fotbalist de performanță i-a fost frânată începând cu anul 1939, în urma unei accidentări suferite la schi, pe Muntele Mic, unde a suferit o ruptură de menisc. După ”stingerea” Ripensiei, Zoltan Beke, care a evoluat ca extremă dreapta și inter dreapta, a fost antrenor-jucător la CFR Tr. Severin, echipă cu care a câștigat a treia Cupă a României din palmaresul personal. După ce a agățat ghetele-n cui, a lucrat mult timp ca antrenor la Știința Timișoara, între 1948 și 1965, de cele mai multe ori ca antrenor la copii sau juniori, dar și colaborând la conducerea echipei mari, alături de Nicolae Kovacs și Rudolf Bürger.

A murit la Timișoara, pe 9 martie 1994, la vârsta de 82 de ani.

Vali Silaghi

Articol scris de