Istoria handbalului feminin românesc la Jocurile Olimpice

Naționala feminină de handbal a României s-a calificat la Jocurile Olimpice de vară de la Rio de Janeiro, sâmbătă seara, după ce echipa Muntenegrului a învins Danemarca, scor 26-22 (13-10), în ziua a doua a turneului preolimpic de la Aarhus (Danemarca). România a învins cu 32-25 Danemarca, vineri, iar sâmbătă a surclasat Uruguayul cu 36-19.

”Tricolorele” au participat la prima ediție a Jocurilor Olimpice care a inclus și handbalul feminin, în 1976, când au obținut și cel mai bun rezultat, locul 4. Acea ediție a JO a fost, însă, și cea cu cele mai puține echipe, 6. A urmat apoi o pauză de 34 de ani până la următoarea prezență a handbalului feminin românesc la Olimpiadă. În 2000, la Sydney, România a ieșit din grupe, însă a pierdut în sferturi cu Norvegia, iar la final a ocupat locul 7 din 10 echipe.

După calificarea ratată la JO 2004, ”tricolorele” au revenit la Olimpiada din 2008, când au ocupat tot locul 7 (din 12), însă au avut o prezență mai puternică. Ramona Maier a fost cea mai bună marcatoare a turneului, cu 56 de goluri, iar Luminița Huțupan a fost printre cele mai bune portărițe ale turneului, cu un procentaj de 39% de șuturi apărate.

România nu a reușit să se califice la precedentele Jocuri Olimpice, din 2012, însă acum merg la Olimpiada de la Rio de Janeiro din acest an din postura de ”putere mondială”, după medalia de bronz obținută la ediția de anul trecut a Campionatului Mondial.

Astăzi, de la ora 18.30, România joacă ultima partidă a turneului preolimpic, cu Muntenegru, ambele echipe fiind deja calificate.

Sursa foto: ihf.info

Vali Silaghi

Articol scris de