O nouă carte marca Gheorghe Popa

Ieri, în Amfiteatrul 150 al Facultății de Mecanică din Timișoara, profesorul Gheorghe Popa a mai lansat o carte din seria volumelor scrise de el, în ultimii ani, despre istoria polistă: ”Poli din nou pe prima scenă a fotbalului românesc” (Editura Eurostampa, Timișoara, carte finanțată de Consiliul Județean Timiș). Este o prezentare a ultimilor ani, 2010-2015, ai celor două echipe de Liga I care au revendicat palmaresul Politehnicii, FC Timișoara și ACS Poli. Pe copertă, o caricatură, marca celebrului Ștefan Popa Popa’s, reprezentându-l pe Dan Alexa, cel care în perioada amintită a fost jucător la prima echipă și antrenor al celei de-a doua.

La eveniment au fost prezenți, printre alții, foștii jucători poliști Emeric Dembroschi, Aurel Șunda și Petru Vlătănescu, crainicul radio Nicolae Secoșan, jurnalistul Iosif Dudas, autorul celebrei cărți ”Timișoara, leagănul fotbalului românesc” (1971), dar și Grațian Sepi, fiul legendarului Sepi II, internaționalul român al anilor ’30 care a crescut ca jucător la Poli, evoluând apoi la Ripensia, Venus și la Mondialul din 1934.

Au participat, de asemenea, atât preşedintele ACS Poli, Liviu Anton, cât și președintele ASU Politehnica, Nicolae Neguț. Moderatorul evenimentului a fost Octavian Stăncioiu.

Gheorghe Popa are 80 de ani. A fost fotbalist în Divizia C, voleibalist în Divizia B, gimnast, apoi antrenor și arbitru de gimnastică. Între 1961-1999 a fost profesor de educație fizică la Universitatea Politehnica din Timișoara. ”Gloria zilelor de ieri” (2006), ”Gloria alb-violetă” (2008), ”110 ani de fotbal în Banat” (2010), ”Poli 90, între lacrimi de bucurie şi tristeţe” (2011), ”Poli nu piere, va trăi mereu” (2012), ”Din lumea fotbalului” (2013) sunt titlurile cărților scrise în ultimul deceniu.

lansare carte Poli din nou pe prima scena a fotbalului romanesc

Foto: Secvență de la lansarea cărții (autor: Cornel Seracin)