Foto: Coperta cărții ”Zâmbetul legendei – Nicolae Manea”, de Lucian Ionescu
O veste fulgerătoare, ca o cursă pe extremă a lui Nicolae Manea, din anii ’70, pe arena Giuleștiului, înfiora în dimineața zilei de 15 decembrie 2014 lumea fotbalului românesc. La 60 de ani, Nae Manea s-a dus la Ceruri.
Născut la 11 martie 1954, la București, a început să joace fotbal la copiii Rapidului. Era chiar anul de grație 1967, anul primului titlu giuleștean. În 1973 debutează în prima echipă, al cărei simbol va deveni. Erau anii când Rapidulețul era, încă, cea mai iubită echipă din România. Craiova nu era încă maxima, Steaua încă nu cucerise Cupa Campionilor Europeni, iar Dinamo nu a ajuns niciodată la acest statut.
Doar că Giuleștiul nu mai avea forța deceniilor anterioare. Echipa era în declin, deși Manea îi aduce Cupa României, în 1975, marcând ambele goluri ale unei victorii surprinzătoare cu Universitatea Craiova lui Oblemenco și Balaci, într-un meci în care arbitrul Rainea a devenit inamicul public nr. 1 al întregii Oltenii. Rapidul se plimbă între A și B, mai mult în B decât în A. Erau prin echipă Bartales, Angelescu, Iordan, Marin Stelian, Ion Popa, Petcu, Râșniță, Cojocaru. Erau vremurile cuplajelor bucureștene. Erau vremuri frumoase, în fotbalul românesc și în toată România. Ceaușescu încă nu strânsese șurubul.
Manea prinde naționala, o singură selecție, în 1976, când fotbalul ”tricolor” mustea de talente și valori. Dobrin, Dinu, Lucescu, Dudu, Balaci, Iordănescu, Dumitru, Bölöni. Are șansa unui transfer la Steaua, în 1980, dar acolo, pe stânga, legea o făceau Iordănescu și Marcel Răducanu. Nu se integrează și se revine în Giuleștiul său drag. Pentru finalul carierei alege Gloria Bistrița, echipă ce ”arbitra” mereu lupta la promovare în Divizia B. Se cunoaște atunci cu Jean Pădureanu. Era finalul anilor ’80.
Se dedică apoi meseriei de antrenor. Inclusiv la Rapid, de mai multe ori, la Ceahlăul și la naționala de tineret a României. În ultimii ani și-a legat activitatea, din nou de Tata Jean. A antrenat Bistrița, în ultima perioadă în care alb-albaștrii Ardealului au mai jucat în elită. Acum, nea Jean e la pușcărie, e bătrân și bolnav, iar Gloria nici nu mai există. O lume întreagă se schimbă, profund, sub ochii noștri.
A fost, ultima dată, președinte la Rapid, club la care, în conducere, a mai îndeplinit și alte funcții și la care, iată, a fost și jucător, și antrenor, și conducător! A fost până la începutul acestei toamne, când noul boss din Grant, venit nu se știe de unde și de ce, a decis că Rapid nu mai are nevoie de cel care i-a fost, atâția ani, simbol.
Nae Manea a iubit enorm alb-vișiniul de sub Grant. Alb-vișiniul lui Baratky, Vintilă, Rășinaru, Sipos, Raffinsky, Ionică Bogdan, Filote, Valentin Stănescu, Bazil Marian, Ozon, Macri, Greavu, Dan Coe, Puiu Ionescu, Nichi Dumitriu, Culae Lupescu, Năsturescu, Rică Răducanu, Sandu Neagu, Liță Dumitru, Goanță, Țâră, Rada, Toader, Iulian Chiriță, Bealcu, Rednic, Lupu, Pancu, Iencsi, Lobonț, Daniel Niculae, Săpunaru și Ciolacu.
Nae Manea a iubit mult fotbalul. Atât de mult încât fiul său, Florin, s-a legat tot de acest sport, devenind agent de jucători.
Nae Manea descoperise, cu vreo două luni înainte, că e bolnav. Că e grav bolnav. Și s-a stins cu viteza extremei stânga adulată pe Giulești.
