Fotbal însângerat: 14 ani de la dezastrul de pe stadionul Accra Sports

Pe 9 mai 2001, la Accra, în Ghana, s-a produs cea mai mare tragedie de la un eveniment sportiv din Africa. S-a întâmplat la derby-ul dintre cele mai de succes echipe ghaneze, Hearts of Oak din Accra și Asante Kotoko, meci considerat unul de mare risc, astfel că forțele de ordine erau prezente în număr mare.

Kotoko a condus cu 1-0 până aproape de final, când gazdele au marcat două goluri și au întors rezultatul. Fanii oaspeți dezamăgiți au început să arunce cu scaunele de plastic și cu sticle în teren, iar forțele de ordine au replicat lansând gaze lacrimogene în public. În învălmășeala produsă de spectatorii panicați, nu mai puțin de 127 de oameni au murit sufocați, dar mai ales striviți, iar multe dintre scările de acces au fost acoperite de sânge.

Ancheta oficială a concluzionat că reacția exagerată a poliției, prea puțin instruiți pentru astfel de situații, și folosirea fără discernământ a gazelor lacrimogene și a gloanțelor de cauciuc au fost cauzele dezastrului. În plus, stadionul Accra Sports nu îndeplinea, la momentul respectiv, nici pe departe standardele de siguranță care acum sunt obligatorii. Șase ofițeri au fost judecați pentru omor din culpă, însă magistrații au considerat că nu sunt destule dovezi pentru o condamnare.

Vali Silaghi

Articol scris de