Foto: Pele (sursa: Wikipedia)
Fragment din cartea “Legiunea străină – Fotbalul sfârşitului de mileniu”, scrisă de Octavian Stăncioiu şi apărută în 2001, la Editura Mirador (Arad)
1958, Suedia. Lângă Didi, Djalma Santos şi Vava apăruseră doi tineri excepţionali, Pele şi Garrincha. Cu ei, “galbenii” vor defila, învingând cu acelaşi 5-2 Franţa în semifinale şi ţara gazdă în finală. Un festival al jocului ofensiv, în compania unor echipe care-i aveau în componenţă pe Kopa, Fontaine şi Piantoni, respectiv interii celebrei triplete “Gre-No-Li”, adică Gren – Nordahl – Liedholm. În finală, cu Djalma Santos debutant în acest turneu (!), Brazilia începuse prost: gol suedez (Liedholm) în min. 3! A fost un simplu “foc de paie”, pentru că, trei minute mai târziu, Vava aduce egalarea. Tot el va marca în min. 32, brazilienii intrând la vestiare cu un avantaj de 2-1. Apoi se va înscrie la gol Pele, care va puncta, senzaţional, în min. 55, după ce tot el avusese o bară. În min. 66, Zagalo va aduce scorul la 4-1, stabilind definitiv soarta titlului. Golurile marcate spre final, câte unul de fiecare echipă (Simonsson pentru gazde, în min. 80, respectiv Pele, în ultimul minut) au stabilit deznodământul: 5-2 pentru Brazilia (la fel ca şi în semifinale). Marea favorită intra, deci, în posesia titlului. Primul ei titlu! În sfârşit, în Brazilia se puteau dezlănţui serbările victoriei…
Faţă de ediţiile anterioare, brazilienii s-au prezentat net superiori la capitolul tactic. În primul rând, nu au mai neglijat defensiva. Ba mai mult, Brazilia a fost singura care a adoptat, pentru acest turneu, un nou sistem de joc (1-4-2-4; restul foloseau încă WM-ul). Iată, deci, tocmai brazilienii, ofensivi prin excelenţă, introduceau sistemul cu patru fundaşi! Grefând toate acestea pe sclipitoarea tehnică a jucătorilor săi, antrenorul Vicente Feola a făcut din Brazilia o super-echipă, de departe cea mai bună a turneului. Marile staruri erau Garrincha, Didi şi Pele.
Ultimul, un tânăr de 18 ani neîmpliniţi (!), a erupt cu o forţă extraordinară la acest CM. El va deveni apoi cel mai mare jucător mondial al tuturor timpurilor. (În 1999 a fost ales cel mai mare jucător sud-american şi, totodată, mondial al secolului). Pele (Edson Arantes do Nascimento pe numele său real; ca şi jucătorii portughezi şi mulţi dintre spanioli, brazilienii sunt cunoscuţi după porecle, aşa-zisele “nume de fotbalişti”) a anunţat întreaga lume că regele apăruse. “El Rey” şi a sa “Selecao” vor domina mai bine de un deceniu fotbalul mondial, pentru a intra apoi în legenda acestuia.
Succesul va fi repetat patru ani mai târziu, în Chile. Într-o epocă în care Helenio Herrera punea la punct ultimele detalii ale tranşeelor care urmau să omoare spectacolul, Brazilia a continuat să atace. Cu un antrenor nou (Aymore Moreira în locul lui Vicente Feola), dar cu aceeaşi formulă de echipă (mai puţin perechea fundaşilor centrali, Orlando – Bellini fiind înlocuiţi de Mauro – Zozimo), sud-americanii au câştigat la fel de lejer. Deşi, la un moment dat – în prima repriză a partidei din grupă cu Cehoslovacia, când Pele s-a accidentat grav, devenind indisponibil pentru tot turneul –, multe au stat sub semnul întrebării. Dar a apărut Amarildo – o stea care n-a strălucit decât atunci –, confirmând uriaşele rezerve de care dispunea fotbalul “cariocas”.
