Foto: Robert Guerin (sursa: Wikipedia)
Fragment din cartea “Legiunea străină – Fotbalul sfârşitului de mileniu”, scrisă de Octavian Stăncioiu şi apărută în 2001, la Editura Mirador (Arad).
În antichitate, legiunile cuceritoare ale Romei au răspândit şi pe teritoriul de astăzi al Franţei jocul cu mingea numit “harpastum”. Apoi, după 1130, aflăm că francezii practicau jocul “soule”, foarte popular sub domnia lui Ludovic al VII-lea cel Tânăr (1137-1180). În 1319, regele Filip al V-lea (1316-1322) interzice disputele cu mingea, din cauza violenţei lor, a dezordinilor produse şi a distragerii bărbaţilor de la pregătirea militară. Prigoana continuă şi în timpul domniei lui Carol al V-lea, dar jocurile cu “balonul” nu încetau să existe. Ba chiar revin în “legalitate” în sec. al XVI-lea, sub Henric al II-lea. Jocul “soule” va fi din nou interzis în 1781, ceea ce va duce la dispariţia lui. Iată un “trecut” suficient pentru ca francezii să-şi atribuie, şi ei, paternitatea fotbalului.
În 1893, Franţa devine prima ţară europeană din afara Marii Britanii cu un campionat naţional. Fotbalul francez participă la a doua ediţie a Jocurilor Olimpice moderne, organizate chiar la Paris, în 1900. S-a disputat un singur joc, şi acela cu caracter demonstrativ, echipa engleză Upton Park Londra dispunând cu 4-0 de Selecţionata USFSA (Uniunea Societăţilor Franceze de Sporturi Atletice).
Dacă englezii au pus bazele fotbalului organizat, înfiinţarea federaţiei internaţionale este meritul unui francez. Robert Guerin, ziarist şi trezorier al USFSA, alături de olandezul C.A.W. Hirschmann, încearcă unirea federaţiilor naţionale într-un for internaţional. Proiectul eşuează în 1902 şi 1903, dar prinde viaţă la 21 mai 1904. Atunci, la Paris, reprezentanţii a şase federaţii naţionale şi ai unui club spaniol au înfiinţat Federaţia Internaţională de Fotbal-Asociaţie (FIFA), primul preşedinte fiind ales chiar Guerin. Prin federaţia sa scizionistă, Franţa devine membră fondatoare şi a unui alt for internaţional (paralel cu FIFA), Uniunea Internaţională Amatoare de Fotbal-Asociaţie (UIAFA), existentă doar între 1908 şi 1914, dar care a organizat, în 1911, în Franţa, Campionatul Amator al Europei. O denumire mult prea pretenţioasă pentru o competiţie la care au luat parte doar trei echipe, Franţa, Anglia şi Boemia, ultima fiind câştigătoare.
În 1908, la primul turneu olimpic oficial de fotbal, francezii, deşi lipsiţi de cei mai buni jucători, se prezintă cu… două echipe, lucru permis încă de regulament! Ambele au fost însă ridiculizate de Danemarca, Franţa B în sferturi (primul tur), Franţa A în semifinale (unde s-a calificat direct), 0-9, respectiv… 1-17!! La ediţia din 1912, francezii se înscriu, dar renunţă să mai participe.
Federaţia naţională propriu-zisă ia fiinţă în 1919, în acelaşi an având loc, la Paris, şi un turneu rezervat selecţionatelor militare. În anul următor, Franţa ia startul la JO de la Anvers, trecând de Italia în sferturi (3-1), dar pierzând cu 4-1 semifinala cu Cehoslovacia. În 1924, Olimpiada s-a desfăşurat chiar la Paris. După 7-0 cu modesta Letonie, gazdele cedează cu 5-1 în sferturi, contra echipei care va cuceri titlul, Uruguay-ul. Patru ani mai târziu, la Amsterdam, “cocoşii” sunt eliminaţi încă din primul “foc”, 3-4 cu Italia.
În toată această perioadă, precum şi în anii care vor urma, fotbalul francez, capabil de unele rezultate bune, nu se număra totuşi printre marile puteri.
