Ion V. Ionescu: Şi se vor ridica Steagurile, şi se vor intona Imnurile…

Foto: Cosmin Dan

Apărut în revista “Mondial 2002” (mai 2002), editată de publicația ”Regele Fotbal”

…la cea de a 17-a ediţie a campionatului mondial de fotbal din Coreea şi Japonia. Iar bărboşii mondializării, acolo, în răcoarea buncărelor din mari adâncuri, vor da “Internaţionala” ceva mai încet, vor deschide televizoarele şi vor vedea pe Zidane, Beckham, Okocha, Solari, Hierro, Inzaghi sau Figo murmurând cu mâna dusă la inimă sfânta muzică a ţării lor! A Ţării fiecăruia dintre ei. Aceasta pentru că CM 2002 vor fi în primul rând o competiţie a naţiunilor şi a statelor! De victoria căreia vor jubila şi vor dansa de bucurie şi Jaques Chirac, dacă va câştiga Franţa, şi Juan Carlos, dacă va câştiga Spania! Poate chiar şi regina Elisabeta, dacă va câştiga Anglia! Pentru că aşa-i la Fotbal, pentru că aşa-i în Viaţă. De când Lumea şi Pământul: fiecare cu Mama lui!

Pe plan strict fotbalistic, această sărbătoare şi sinteză a fotbalului mondial va avea darul să ne clarifice valoarea fiecăreia din marile Şcoli fotbalistice ale lumii: europeană, sud-americană, africană şi asiatică! Şi este foarte probabil ca ierarhiile ultimei sute de ani să se mai schimbe puţin. E chiar probabil că vom avea de-a face cu o explozie a fotbalului afro-asiatic.

Trebuie subliniat în continuare că strategia fotbalului ne va arăta noi faţete. Drumul spre finală al fiecăreia dintre participante va fi de fapt drumul inteligenţei tactice, a jucătorilor şi a antrenorilor acestora. Credem că una dintre caracteristicile acestei ediţii a CM va fi chiar relevarea unor valenţe mentale şi strategice ale jocului de fotbal. Aceasta pentru că, din punct de vedere fizic şi tehnic, echipele au atins, acum, în anul de graţie 2002, un nivel ce deocamdată pare superlativ! Uitaţi-vă la Zidane, la Roberto Carlos, la Makelele, la Solari şi spuneţi dacă, din punct de vedere tehnic, cineva, altundeva, ar putea face mai mult!

Şi dacă ar trebui să aprofundăm şi mai mult concepţiile de joc, am putea anticipa că cele 32 de echipe ce pornesc la 31 mai în Cursă vor prezenta fiecare un Sistem particular de joc, elaborat de antrenorii lor în raport de posturile şi tendinţele naturale ale fiecăruia din componenţii echipei.

Se va juca în sistem cu patru fundaşi, cu trei, cu cinci, se va juca cu libero clasic, alternativ sau avansat, se va juca cu pase scurte şi pe jos sau lungi şi pe sus, se va juca în viteză sau se va juca temporizator. Va juca fiecare după mintea şi talentul său.

Regretăm enorm că pe 31 mai, la deschiderea festivă a acestui campionat mondial, vor lipsi steagul României şi imnul nostru naţional. Aceasta pentru că, la repetiţiile menite să ne ducă în Japonia, trupa lui Bircea Mandu, cu renumiţii săi solişti Jenel, Romel, Gigel, Fănel, a cântat fals. Dar să credem şi să sperăm că peste patru ani “muzicanţii” actuali ai fotbalului românesc îşi vor epuiza “repertoriul” şi echipa noastră naţională va fi şi ea atunci, acolo, la următoarea ediţie a Festivalului mondial al fotbalului.

Ion V. Ionescu