Foto: Ripensia în 1931. Primul din stânga, Raffinsky; în dreapta portarului, cu mâînile pe un copil, Wetzer I; primul din dreapta, Bürger (sursa: ”Fotbal vest”)
După rezolvarea problemelor legate de refuzul patronilor firmelor unde erau angajaţi unii jucători de a le acorda acestora concediu pe perioada turneului (cel mai greu au fost obţinuţi Vogl şi Raffinsky, angajaţi ai firmei Astra Română, a cărei conducere n-a acceptat să le dea drumul nici fără plată, cedând doar la intervenţii venite “de sus”), iar după ce Ministerul Armatei a aprobat plecarea în străinătate a jucătorilor care îşi satisfăceau stagiul militar, lotul deplasat a numărat doar 15 jucători. Iată-i: Lăpuşneanu, Zauber – Steiner II, Czako I, R. Bürger – Raffinsky, Robe, Vogl, Eisenbeisser – Kovacs I, Deşu II, Wetzer I, Subăşeanu, Stanciu, Barbu II. Cei mai mulţi proveneau de la Chinezul şi Juventus, câte trei. La Dobay se renunţase în ultimul moment.
Din delegaţie mai făceau parte Paul Nedelcovici (vicepreşedintele federaţiei şi conducătorul delegaţiei), Octav Luchide (secretar general al federaţiei, “creierul” şi iniţiatorul participării), Nicolae Lucescu (secretar cu probleme administrative al federaţiei), Constantin (Costel) Rădulescu (managerul echipei, în fapt responsabilul ei tehnic) şi Mauriciu Beillis (ziarist la “Gazeta sporturilor”). Interesant este că managerul Costel Rădulescu va oficia la turneu şi ca arbitru de linie!
Deşi în creştere faţă de anii anteriori, reprezentativa noastră avea o valoare mediocră (destul de mult sub ţările Europei Centrale), o experienţă internaţională relativ redusă (până la ora Mondialului întâlnise, în opt ani, doar opt ţări, dintre care Austria, Olanda şi Grecia o singură dată) şi numai doi jucători de clasă: Vogl (căpitanul formaţiei) şi, recent întors din Ungaria, Wetzer I, marele star al acelor ani, participant şi la JO 1924, care era şi antrenor al echipei. Ba mai mult, Zombory, Hoksary, Sepi II, Ciolac şi Dobay nu fuseseră convocaţi, Eisenbeisser, Robe şi Zauber erau debutanţi, iar “mezinul” lotului, Kovacs I, avea doar 19 ani! Cu trei excepţii, toţi jucătorii deplasaţi proveneau de la cluburi din Bucureşti şi Timişoara. Cei mai mulţi erau de la Juventus şi Chinezul, câte trei.
De fapt, România prezenta, exceptând compartimentul defensiv, o echipă secundă. Spunem asta având în vedere că nu mai puţin de 10 mijlocaşi şi atacanţi de clasă (Ströck II, Auer II, Tänzer I, Teleki, Baratky, Berkessy III, Al. Schwartz, Semler, Teszler şi Possak) evoluau peste hotare, neintrând în calcule. Şi când te gândeşti că majoritatea dintre ei fuseseră deja (sau vor fi ulterior) selecţionaţi într-una dintre cele mai puternice reprezentative ale acelor ani, Ungaria…
