Peter Schmeichel, portarul de origine poloneză care a făcut istorie pentru Danemarca

Peter Bolesław Schmeichel s-a născut pe 18 noiembrie 1963, în Gladsaxe, în apropiere de Copenhaga, în Danemarca, și este considerat a fi unul dintre cei mai buni portari din istorie. Mama sa era daneză, însă viitorul star al fotbalului a fost cetățean polonez până la vârsta de 7 ani, când tatăl său a primit cetățenia daneză, împreună cu micul Peter și ceilalți copii ai familiei.

Schmeichel a început fotbalul la echipa locală Gladsaxe-Hero BK și, într-un sezon în care echipa retrogradase din Liga a 3-a daneză și ultimele meciuri nu mai contau, portarul a fost promovat, alături de alți colegi de la juniori, la echipa mare, făcându-se remarcat. A trecut apoi la o altă echipă din apropierea capitalei, însă una din prima divizie, Hvidovre. Până să ajungă la Broendby, Peter Schmeichel a fost nevoit să lucreze pentru a se putea întreține. A fost angajat, pe rând, la o vopsitorie de textile, la un cămin de bătrâni, la un birou al WWF (World Wildlife Fund) și a lucrat la firma socrului său care amenaja podele de lemn.

Schmeichel a jucat la Broendby între 1987 (an în care a și debutat în echipa națională) și 1991, câștigând de patru ori campionatul și o dată Cupa Danemarcei. În sezonul 1990/91 al Cupei UEFA, echipa daneză a avut un parcurs excelent, ajungând până în semifinale, unde a fost eliminată de AS Roma printr-un gol înscris de Rudi Völler în ultimele minute ale manșei secunde. La finalul acelui sezon, Peter Schmeichel a fost transferat de Manchester United pentru 505.000 lire sterline, sumă despre care Alex Ferguson avea să spună că a fost „afacerea secolului”.

În primul său sezon pe Old Trafford, United a terminat campionatul pe locul 2. A urmat legendarul Euro ’92, când naționala Danemarcei, chemată în ultimul moment să înlocuiască Iugoslavia, a câștigat turneul, Schmeichel fiind printre eroii turneului. În sezonul următor, cu „marele danez” în poartă, Manchester United a câștigat pentru prima oară campionatul Angliei după 26 de ani. Chiar dacă a avut o relație tumultuoasă cu antrenorul Alex Ferguson, goalkeeper-ul a jucat 8 sezoane la United, câștigând de 5 ori campionatul, de 3 ori Cupa Angliei, o dată Cupa Ligii, de 4 ori Supercupa Angliei, o dată Liga Campionilor și o dată Supercupa Europei.

După Manchester United, Peter Schmeichel a jucat două sezoane la Sporting Lisabona (câștigând campionatul și Supercupa Portugaliei), Aston Villa (câștigând Cupa Intertoto) și Manchester City, înainte de a agăța ghetele-n cui în 2003. Legendarul portar a jucat la echipa națională până în 2001, participând la un turneu final al Cupei Mondiale (1998) și la patru ediții ale Campionatului European. Este jucătorul care a adunat cele mai multe selecții pentru Danemarca, 129. Schmeichel a fost un portar ”ofensiv”, marcând 10 goluri în meciuri oficiale de-a lungul carierei.

După ce a părăsit terenul de joc, Peter Schmeichel, care împlinește astăzi 53 de ani, s-a implicat sporadic în fotbal, mai ales în țara natală, dar principala sa ocupație a fost aceea de comentator sportiv, atât pentru BBC, cât și pentru televiziuni din Danemarca.

Sursa foto: sports.yahoo.com

Vali Silaghi

Articol scris de