Pierluigi Collina, cel mai bun arbitru din istoria fotbalului

Născut pe 13 februarie 1960, Pierluigi Collina a luat contact cu fotbalul ca jucător la o echipă locală din orașul natal, Bologna. La 17 ani a făcut un curs de arbitraj, iar aici a descoperit că are un talent natural pentru această meserie. În trei ani activa deja la cel mai înalt nivel regional, timp în care a efectuat și stagiul militar obligatoriu. Nu și-a neglijat, însă, educația, absolvind Universitatea din Bologna cu o diplomă în Economie.

În 1988 a avansat, mai rapid decât era normal, în Serie C, iar după trei sezoane a fost promovat și a început să arbitreze în Serie B și Serie A. În această perioadă a suferit o formă extremă de alopecie, care a dus la pierderea permanentă a podoabei capilare și a bărbii.

După 43 de meciuri în Serie A a fost inclus pe lista FIFA, în 1995, iar prima competiție importantă pe care a arbitrat-o a fost turneul de fotbal de la Jocurile Olimpice din 1996, unde a oficiat inclusiv finala dintre Nigeria și Argentina. A mai arbitrat finala Ligii Campionilor din 1999, celebrul 2-1 dintre Manchester United și Bayern München, iar punctul culminant al carierei a fost finala Campionatului Mondial din 2002, Brazilia – Germania 2-0. A mai arbitrat finala Cupei UEFA din 2004, iar ultimul turneu major a fost Euro 2004, înainte de a împlini 45 de ani, vârsta limită pentru lista FIFA.

Considerat de mulți microbiști drept cel mai bun arbitru din istorie, Collina a fost unul dintre puținii ”cavaleri ai fluierului” care au scăpat cu imaginea nepătată de scandalul ”Calciopoli”, ancheta de corupție care a zguduit fotbalul italian în 2006. Luciano Moggi, conducătorul de la Juventus care s-a aflat în centrul evenimentelor, spunea într-o discuție înregistrată de anchetatori că Pierluigi Collina și Roberto Rosetti sunt arbitri „prea obiectivi” și că trebuie pedepsiți pentru asta.

După retragerea din arbitraj, Collina, căsătorit cu Gianna, cu care are două fiice, a participat la numeroase evenimente caritabile, și-a scris autobiografia, a făcut parte din diferite structuri de conducere în arbitraj și a oferit consultanță financiară (având diplomă în Economie).

Ca o curiozitate, deși a fost și este o vedetă a fotbalului, echipa sa preferată este una de baschet, Fortitudo Bologna.

Sursa foto: fwweekly.com

Vali Silaghi

Articol scris de