În zilele de 21 și 22 octombrie 1928, într-o sală de la Primăria Timișoara, a avut loc Adunarea Generală de Constituire a clubului de fotbal Ripensia Timișoara, prima echipă profesionistă din România. Scopul declarat al inițiativei a fost acela de a stopa exodul jucătorilor valoroși în străinătate, în speță a celor din Timișoara, și crearea unei echipe de nivel european.
Întâlnirea a fost prezidată de doctorul Cornel Lazăr, administratorul financiar al județului Timiș-Torontal, iar la ședință au luat parte numeroși oameni de vază din oraș, doctori, avocați, profesori, ingineri. A fost pus la punct un plan de dezvoltare pentru clubul de fotbal, și tot atunci a fost luat în discuție și numele noii echipe, cel care a venit cu propunerea ”Ripensia” fiind Adam Cucu, inginer cadastral, care a studiat o serie de hărți vechi și a dedus faptul că, pe timpul ocupației romane, teritoriul Banatului ar fi fost cuprins în Dacia Ripensis.
Avea să mai dureze, însă, un timp, până când echipa va juca primul meci de fotbal. ”Inițiatorii noului club nu și-au putut pune imediat în aplicare planul elaborat. Declanșarea marii crize economice i-a ținut, și ea, în loc. Cu spirit metodic, specific bănățeanului, s-au adunat bani, s-au căutat jucători, au fost înlăturate imixtiunile deloc amicale venite din alte părți ale țării (…) Noul sezon nu s-a deschis sub auspicii favorabile. Contractele cu formații străine erau costisitoare. Cele mai la îndemână, formațiile ungurești, nu s-au restabilit încă, ai noștri menținându-și supărarea că aceștia au acaparat cei mai buni jucători formați în România. Totuși, pe fondul unei aparente stagnări, problemele financiare au fost reglate și, pe data de 30 iulie 1930, în aceeași sală a primăriei, s-a reluat operațiunea de constituire a clubului, sub președinția aceluiași dr. Cornel Lazăr”, scria Cristi Alexiu în cartea ”Ripensia – nostalgii fotbalistice”.
Primele partide ale Ripensiei, amicale, desigur, pentru că statutul profesionist nu era privit cu ochi buni de mai-marii fotbalului la ora respectivă, au avut loc în ultimele luni ale anului 1930.