Foto: Ripensia (tricouri închise) și Unirea Tricolor înainte de finala Cupei României 1936 (sursa: bancaderezerva.wordpress.com)
În Cupa României 1935/36, în sferturile de finală, la 31 mai 1936, Ripensia a învins în deplasare, cu 9-2 (4-2), pe Minerul Lupeni, timișorenii calificându-se în semifinale. Golurile au fost marcate de Bindea (4), Ciolac (3), Dobay (2), respectiv Zelenak (2).
Minerul Lupeni nu se afla pe atunci în sistemul divizionar național, care cuprindea doar două eșaloane în acel moment (Divizia C va fi înființată chiar în 1936, cu Minerul Lupeni participantă).
În 16-imile Cupei, Ripensia eliminase pe CFR București (Rapidul de azi), 3-2 în deplasare, iar Lupeniul se calificase contra echipei de eșalon secund CA Cluj (5-1 acasă).
În optimi, timișorenii au trecut incredibil de greu de Crișana Oradea, după două rejucări (se juca în manșă unică și nu existau lovituri de departajare): 2-2 după prelungiri în primele două meciuri (primul la Timișoara, al doilea la Oradea), 8-3, tot după prelungiri (și tot după 2-2 în timpul regulamentar, ca și în precedentele două jocuri), la București!! Cele trei partide au avut loc în decurs de 13 zile. În aceeași fază, Lupeniul a eliminat pe Vulturii Textila Lugoj (Divizia B), 3-2 în deplasare.
După ce i-a ”scos” și pe lupeneni în sferturi, Ripensia a eliminat pe Universitatea Cluj, 4-2 în semifinale, iar în finală, la 21 iunie, a câștigat, 5-1 (1-0), cu Unirea Tricolor București, aceste ultime două meciuri disputându-se la București, pe stadionul Venus.
În ultimul act, Ripensia a folosit formația: Pavlovici – Bürger, Hoksary – Chiroiu II, Kotormany, Lakatos II – Bindea, Beke, Ciolac, Schwartz, Dobay. Legendara linie de atac!
În acel sezon, ”Ripi” va cuceri eventul, singurul din istoria clubului și primul din istoria fotbalului românesc! Echipa va participa în primele patru ediţii ale finalei Cupei României (1934-1937)!!
După doar zile de la meciul Ripensiei la Lupeni, roș-galbenii au întâlnit, la 2 iunie, la București, pe Liverpool, englezii câștigând amicalul cu 2-1!





